Olguţa Vasilescu: “Azi semnăm contractul pentru noul stadion”
Sâmbătă, la ora 14.30, actele noului stadion vor fi semnate. Asta pentru ca arena din Bănie să poată fi făcută în cel mai scurt timp posibil. Câştigătoare este firma CON-A din Sibiu. “Jumătate din tribunele bătrânului Oblemenco sunt deja demolate. Mâine, la ora 14.30, în prezenţa premierului Victor Ponta, va fi semnat contractul pentru noul stadion”, a declarat primarul Craiovei Lia Olguţa Vasilescu.
Pentru cei care îşi dau cu părerea, cum că nu s-ar mai semna că nu e Dragnea, primarul urbei a dat lămuriri: “Cârcotaşii jubilează! Dragnea şi-a dat demisia, deci nu mai poate semna mâine stadionul de la Craiova! O minimă documentare ar duce la concluzia că, investiţia fiind realizată de Compania Naţională de Investiţii, cea care semnează e directoarea CNI. Liviu Dragnea a fost ministrul în subordinea căruia s-a aflat CNI.
Mai grav e că prostia e pe pagina unor jurnalişti, iar comentariul aparţine unui tip care realizează emisiuni tv. Of!”, a mai postat pe facebook primarul Craiovei. Aşadar, mâine, actele vor fi parafate de către directorul de la CNI, care va veni la Craiova însoţit de premierul României, Victor Ponta.


































