Ministrul Transporturilor introduce “ordinea şi disciplina”! Şeful CFR, demis după ce trenul cu care a ajuns Stroe la Deva a întârziat
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunţat, marţi dimineaţă, la Deva, în urma unei călătorii cu un tren care a avut o întârziere de aproape o oră, că îl va demite pe directorul CFR Infrastructură, Marius Chiper. Ministerul Transporturilor a precizat, ulterior, că decizia a fost luată în urma unei analize din care au reieşit “proasta administrare şi gestionare a reţelei de cale ferată” şi întârzieri ale trenurilor nejustificate şi neanunţate la timp călătorilor.
Ministrul Transporturilor este într-o vizită în judeţul Hunedoara şi a ajuns la Deva cu trenul.
Garnitura – care circula de la Constanţa – a avut o întârziere de aproape o oră, spre nemulţumirea ministrului, care a spus că o astfel de întârziere nu se justifica, în condiţiile în care vremea era bună.
El a anunţat că îl va demite pe directorul CFR, Marius Chiper.
“Din acest motiv îl demit pe domnul Chiper. Problema întârzierii trenurilor nu este pentru că materialul rulant este învechit (…) Nu pot înţelege cum pe calea ferată Bucureşti-Constanţa, în care s-au investit sute de milioane de euro şi care este cea mai modernă din ţară, într-o zi frumoasă, cu 20 de grade afară, trenul trebuie să aibă întârziere de zeci de minute”, a spus ministrul Transporturilor, la Deva.
Cel mai probabil, ordinul de demitere a lui Chiper de la conducerea CFR va fi semnat miercuri, când Felix Stroe va reveni la Bucureşti, anunță News.ro.


































