Reacții EXPLOZIVE din PSD după anunțul lui Iohannis: ‘Ar trebui făcută iar o plângere penală pentru acest atac voalat asupra guvernului’ / ‘Chiar nu înțeleg’
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu l-a acuzat pe președinte Klaus Iohannis că a amenințat Executivul când l-a avertizat să nu adopte ordonanțe de urgență privind justiția până la referendumul din 26 mai, afirmând că ar trebui făcută o plângere penală pe numele șefului statului.
”Am auzit ce a declarat tovarășul Iohannis. De mult nu ne mai interesează dânsul, dar văd că pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale, că bănuiesc că pentru dânsul alegerile europarlamentare nu au miză la câte prostii face în ultima perioadă, și am înțeles că a amenințat, într-un fel, voalat guvernul, ceea ce înseamnă o ingerință crasă și gravă în activitatea guvernului”, a declarat pentru MEDIAFAX Cătălin Rădulescu.
El a mai spus că Iohannis ”nu mai vrea să colaboreze” nici cu Guvernul, nici cu Parlamentul.
”Mai nou înțeleg că vrea să se consulte cu Parlamentul, dar nici termenii nu-i cunoaște acest individ. O declarație nu e consultare cu Parlamentul. E o declarație pe care vrea să o facă în Parlament, cum ar face și de la pupitrul dânsului de la Cotroceni. În ceea ce privește faptul că dânsul amenință guvernul să nu mai dea ordonanțe până nu se face acest referendum, este grav. Probabil că trebuie consultați iar avocații și oamenii cu studii juridice din Parlament și din Guvern și ar trebui făcută iar o plângere penală pentru acest atac voalat asupra guvernului, pentru această amenințare”, a mai spus Rădulescu.
De asemenea, Florin Iordache a declarat luni că nu înțelege ce a vrut să transmită președintele Klaus Iohannis când a afirmat că vrea să facă o reconsultare a Parlamentului pentru lărgirea aeriei referendumului din 26 mai.
”Chiar nu înțeleg, dar credeți că îl înțelege cineva pe președinte? Este în campanie, face campanie pentru PNL și își dă seama că acest referendum sunt șanse foarte mari să nu fie validat. Și în aceste condiții tot vine cu tot felul de teme. Fie blochează guvernul să dea OUG, fie acuză că nu știu cine face în detrimentul cui sau pentru cineva o anumită OUG. Eu chiar nu îl înțeleg și nu am înțeles ce vrea președintele. Probabil că va consulta, înseamnă că invită iar partide parlamentare la Cotroceni? Nu știu, îmi e greu să îl înțeleg pe președinte, sincer mie îmi e foarte greu să îl înțeleg. Îl înțeleg că e în campanie și nu știe ce să spună. Pentru că un președinte hotărât și un președinte care ar ști ce trebuie spus, venea și spunea: stimați cetățeni întrebarea pe care eu o pun este următoarea: dacă eu am luat șapte case fără acte, pot rămâne președinte? Și probabil că oamenii ar trebui să se pronunțe pe această chestiune”, a declarat la Antena 3 Florin Iordache.
În ceea ce privește avertismentul lui Klaus Iohannis adresat Guvernului să nu emită OUG în domeniul Justiției, Iordahe a afirmat că șeful statului ”a fost și este în eroare”.
”În nici un caz legea care viza amnistia și grațiere este o lege care se află în Parlament. Eu, ca ministru în acel moment, am inițiat o lege pe care am trimis-o Parlamentului. Deci OUG 13 nu a vizat în nici un caz amnistia și grațierea. Dumnealui și-a luat geaca roșie și a ieșit pe stradă. Nu a ieșit, nu a înțeles foarte clar pentru ce iese pe stradă și ce are de spus, văd că ține după doi ani de zile agenda în continuare cu amnistia și grațierea. Fiecare stat în politica penală poate da amnistie și grațiere. Amnistia și grațierea nu se dă pentru o persoană sau pentru un scop anume. Cei care pot beneficia de amnistie și grațiere sunt anumite fapte, anumite pedestre și așa mai departe. Încă nu a înțeles. Păcat că președintele după patru ani de zile nu a înțeles nici legislația și nici trebuie să facă ca președinte”, a adăugat vicepreședintele Camerei Deputaților.
Iordache l-a acuzat pe Iohannis că încă nu știe ce întrebare să adreseze la referendum.


































