Liviu Dragnea, despre relația cu Dăncilă: Ar fi greu de imaginat să se fi schimbat față de acum 15-20 ani
Liviu Dragnea a declarat că se întâlnește și vorbește cu Viorica Dăncilă, relația dintre ei doi fiind la fel de bună. Liderul PSD a precizat că ar fi greu de imaginat ca premierul „să se fi schimbat față de acum 15-20 de ani de când ne cunoaștem”.
„Nici vorbă, nu. Sunt destui care, e același scenariu care a început să spună pe surse, sunt probleme. Nici vorbă, ne-am întâlnit vorbim, dumneaei merge în campanii într-o parte, eu merg în altă parte, câteodată ne mai întâlnim, nici vorbă. La mine nu (întrebat dacă aceste zvonuri afectează partidul – n.r.). Cred că ăsta e interesul dar oamenii sunt conectați la campania electorală, nici vorbă”, a afirmat Liviu Dragnea, luni, la Antena 3.
Întrebat dacă ar putea cădea în capcana sistemului securist despre care a vorbit, Liviu Dragnea a răspuns: „Eu am toate speranțele pentru că ar fi ceva greu de imaginat ca doamna Dăncilă să se fi schimbat față de acum 15-20 de ani de când ne cunoaștem”.
Chestionat dacă vom avea miniștri plini înainte de alegerile prezidențiale, liderul PSD a replicat: „Doar dacă intrăm cu remanierea în Parlament. Eu nu am niciun dubiu. Orice propunere făcută va fi respinsă de Iohannis. Încalcă Constituția. Treziți-vă. Pentru ăsta nu mai există Constituție”.


































