Mircea Geoană: ‘Amalgamul incredibil’ de probleme politice care nu au de a face cu Tratatul Schengen şi cu aderarea României la acesta trebuie să fie denunţat cu claritate şi perseverenţă
Comisia Europeană este garantul Tratatelor Uniunii Europene. ‘Amalgamul incredibil’ de probleme politice care nu au de a face cu Tratatul Schengen şi cu aderarea României la acesta – imigrare, Lampedusa, lucrători detaşaţi – trebuie să fie denunţat cu claritate şi perseverenţă, în primul rând, de către Comisia Europeană şi de Preşedintele Barroso, aşa cum a făcut-o şi în trecut.
Faptul că atmosfera din Franţa este deja contaminată de situaţia dificilă a partidelor tradiţionale înainte de alegerile municipale nu trebuie să conducă la nici o aparenţă sau nuanţă de concesie faţă de realitatea obiectivă: România îndeplineşte toate criteriile de aderare prevăzute în Tratatul Schengen, iar subiectele politicianiste care înconjoară dezbaterea trebuie combătute energic de toate minţile lucide din Europa.
Noi ne vom face datoria în continuare şi vom încerca să-i convingem pe partenerii noştri europeni ca locul României în spaţiul Schengen. Dar dacă nu este un efort corelat la nivel european riscăm ca mâine – poimâine diverse formaţiuni şovine şi populiste să pună sub semnul întrebării şi alţi piloni ai UE.


































