SÂRBU: Atitudinea lui Antonescu un posibil scenariu prin care a trecut şi PSD în 2009
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a afirmat că, în ceea ce priveşte situaţia din ultima perioadă din USL, respectiv atitudinea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, se întrevede un posibil scenariu prin care a trecut şi fosta conducere a PSD în 2009, când a ieşit de la guvernare înainte de alegerile prezidenţiale la care a candidat Mircea Geoană.
În opinia sa, aceasta nu ar fi cea mai bună idee, argumentând că şi PSD a pierdut.
Întrebat dacă PSD ar putea avea candidat propriu la prezidenţialele de anul viitor, Ilie Sârbu a admis o astfel de posibilitate numai în situaţia în care Crin Antonescu “ar merge singur”.
“Da, dacă dl Crin Antonescu se hotărăşte să meargă singur. Eu am mai văzut scenariul ăsta şi i-am şi spus (…) se repetă scenariul aproape identic cu cel din 2009, când noi am plecat de la guvernare cu aproape o lună înainte de alegeri, tocmai pentru a ne distanţa (…) şi a câştiga alegerile. Nu le-am câştigat. Nu ştiu dacă e cea mai bună idee. Însă trebuie să-şi nuanţeze foarte mult poziţia (Crin Antonescu)”, a declarat Ilie Sârbu.
El şi-a exprimat speranţa ca preşedintele PNL să nu cadă în “capcana” declaraţiilor şefului statului referitoare la o susţinere a candidaturii sale.
Ilie Sârbu mai spune că, dacă USL s-ar rupe, cel care ar pierde este PNL. “Dacă am lua şi am trata subiectul la rece, cred că cel care pierde este PNL. Deci, ar trebui să lăsăm lucrurile să curgă”, a completat el, citat de Agerpres.
Senatorul PSD exclude deocamdată o rupere a USL.
El exclude totodată şi posibilitatea ca social-democraţii din teritoriu să ceară un congres pentru a valida un candidat al partidului la prezidenţiale. “Exclus. PSD e un partid foarte disciplinat şi un partid care pe parcursul timpului a arătat respect, chiar dacă de multe ori a pierdut. Mergem până la capăt”, a punctat liderul social-democrat.


































