Germania caută muncitori.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj anunţă că EURES România dispune de 145 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania. Pentru aceasta, în zilele de 5 şi 6 septembrie va fi organizată o selecţie la Sibiu.
Centrala de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn împreună cu Marriott Hotel Frankfurt şi compania Europa Park Rust oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: barman (30 de posturi), ospătar (60 de posturi), bucătar (45 de posturi) şi manager restaurant a la carte/personal serviciu organizare banchet (10 posturi).
Comunicat de presă transmis de AJOFM Dolj
Principalul criteriu de angajare este cunoaşterea foarte bună a limbii germane. În plus, pentru posturile de barman, ospătar şi bucătar angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu. Cei care vor fi selectaţi vor lucra pe o perioadă de şase luni, începând cu luna octombrie 2013, respectiv aprilie 2014, în funcţie de angajator. Ospătarii vor primi un salariu lunar de 1.500 – 2.000 de euro brut, barmanii vor câştiga între 1.850 şi 1.950 de euro brut pe lună, iar bucătarii vor fi plătiţi lunar cu sume cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro brut.
Timpul de lucru este de 40 – 45,5 ore/săptămână, se lucrează în weekend şi de sărbătorile legale. Cazarea poate fi asigurată de către angajator gratuit/contra cost (270 euro/lună), iar întreţinerea poate fi gratuită/negociabilă sau pe cont propriu.
Potrivit AJOFM
Cei care vor să se angajeze pe posturile de manager restaurant a la carte/personal serviciu organizare banchet trebuie ca, pe lângă limba germană, să cunoască foarte bine şi limba engleză. De asemenea, se solicită calificare şi experienţă în domeniu.
Persoanele cu domiciliul în judeţul Dolj care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, strada Eugeniu Carada, nr. 13A, telefon: 0251/306.100, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul AJOFM); copie act de identitate (valabilitate minim şase luni); CV model Europass (cu fotografie) în limba germană; cazier judiciar în original, din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate şase luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea «apt pentru muncă».
http://www.editie.ro


































