Craiova: Carne de miel, comercializată fără documente legale în Piaţa Centrală
În dimineaţa zilei de ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu inspectori din cadrul OPC Dolj au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării cărnii şi subproduselor din carne” .
În cadrul acţiunii au fost efectuate verificări şi controale la 14 societăţi comerciale şi 12 persoane fizice, ocazie cu care au fost constatate 10 abateri de natură contravenţională pentru care s-au aplicat amenzi în sumă totală de 12.000 lei.
Exemplu. Cu ocazia controlului efectuat în Piaţa Centrală din Craiova a fost identificat S.FLORIN, 37 de ani, din Craiova care a comercializat cantitatea de 58 kg carne tineret ovin pentru care nu a deţinut documente care să ateste provenienţa legală a acesteia. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1500 lei conform Legii 12/1990R, dispunându-se totodată confiscarea sumei de 870 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de carne comercializată fără documente.


































