Alegeri prezidențiale: Geoană domină preferințele electoratului. În turul doi ar câștiga în fața lui Ciolacu, Ciucă și Simion – Sondaj INSCOP

Aproape un sfert dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu vezi tot »

Vasile Dîncu: Geoană ar putea intra în finală

Liderul Consiliului Național PSD a mai afirmat că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă vezi tot »

‘Ultimul dans’ pentru Generația de Aur: Voi chiar meritați statuie – Momente emoționante pe Arena Națională

Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, vezi tot »

Seismul Geoană de care se tem liderii PSD și PNL

Această campanie anostă și total irelevantă pentru țară și orașele ei pare mai degrabă liniștea dinaintea furtunii, cea care inevitabil vezi tot »

Mircea Geoană spune că pesediștii îl atacă pentru că îi deranjează sondajele: Posibila mea candidatură creează fibrilație în sistem

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, în emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss, întrebat despre o vezi tot »

 

Alegeri prezidențiale: Geoană domină preferințele electoratului. În turul doi ar câștiga în fața lui Ciolacu, Ciucă și Simion – Sondaj INSCOP

f0d2a193-7962-44b2-9abf-0dbfe9208ba2

Aproape un sfert dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 13.5% pentru George Simion (AUR), 12.5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania) şi 11,5% pentru Nicolae Ciucă, relevă un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. În ceea ce priveşte turul al doilea, secretarul general adjunct la NATO ar ieşi câştigător detaşat în faţa oricăruia dintre potenţialii contracandidaţi. De asemenea, liderul PSD ar ieşi câştigător într-un tur doi cu Ciucă sau Simion, iar șeful PNL ar ieşi învingător în varianta unei finale prezidenţiale cu președintele AUR.

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (82.8% din total eşantion), 23.7% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 18.2% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 13.5% pentru George Simion (AUR) şi 12.5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania). Pentru Nicolae Ciucă ar opta 11.5% dintre alegători, iar pentru Cătălin Drulă (USR) – 8.6%. Dacian Cioloş (REPER) fi ales de 5.6% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 5.5%. 0.8% spun că ar vota alt candidat.

Marcel Ciolacu vs. Mircea Geoană

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, 48% dintre respondenţi spun că l-ar vota pe adjunctul secretarului general al NATO, iar 30.4% pe actualul premier. 13.5% declară că nu ar vota, iar 8.2% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 61.2% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 38.8% cu Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu vs. Nicolae Ciucă

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, 40.3% dintre români l-ar vota pe liderul PSD, iar 27.4% pe liderul PNL. 23.1% declară că nu ar vota, iar 9.2% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 59.5% ar vota cu Marcel Ciolacu, respectiv 40,5% cu Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu vs. George Simion

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi George Simion, 50.1% dintre participanţii la sondaj l-ar vota pe liderul PSD, iar 25.2% pe liderul AUR. 17% declară că nu ar vota, iar 7.7% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 66.5% ar vota cu Marcel Ciolacu, respectiv 33.5% cu George Simion.

 
Mircea Geoană vs. Nicolae Ciucă

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă, 51.5% dintre români l-ar vota pe adjunctul secretarului general al NATO, iar 28% pe preşedintele Senatului. 13.8% spun că nu ar vota, iar 6.7% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 64.8% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 35.2% cu Nicoale Ciucă. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 64.8% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 35.2% cu Nicoale Ciucă.

Mircea Geoană vs. George Simion

Într-o confruntare ipotetică în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale între Mircea Geoană şi George Simion, 57.4% dintre respondenţi ar vota cu adjunctul secretarului general al NATO, iar 25.4% cu liderul AUR. 11.3% spun că nu ar vota, iar 5.9% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 69.3% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 30.7% cu George Simion.

Nicolae Ciucă vs. George Simion

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Nicolae Ciucă şi George Simion, 45.3% dintre cei intervievaţi l-ar vota pe liderul PNL, iar 30.1% pe liderul AUR. 17.3% spun că nu ar vota, iar 7.3% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 60.1% ar vota cu Nicoale Ciucă, respectiv 39.9% cu George Simion.

Cine cred românii că va câştiga alegerile prezidenţiale

Întrebaţi cine cred că va câştiga alegerile prezidenţiale din acest an, 19.2% dintre respondenţi îl indică pe Mircea Geoană, 17.3% pe Marcel Ciolacu, iar 9.9% pe Nicolae Ciucă. George Simion este menţionat drept câştigător al alegerilor prezidenţiale de către 8.5% dintre participanţii la sondaj, Diana Şoşoacă de 4.8%, iar Cătălin Drulă de 0.7%. 2.7% din total eşantion indică alt nume, 35.6% spun că nu ştiu sau nu pot aprecia, iar 1.2% nu răspund.

„Cu aproximativ 100 de zile rămase până la primul tur al alegerilor prezidenţiale anunţate de autorităţi pentru luna septembrie, candidatul Mircea Geoană se află în fruntea opţiunilor românilor atât pentru estimarea de vot în turul I, cât şi în estimările de vot în turul al II-lea în care a fost testat. Conform participanţilor la sondaj, Mircea Geoană ar câştiga finala prezidenţială în faţa lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă sau George Simion, Marcel Ciolacu ar câştiga în faţa lui Nicolae Ciucă şi George Simion, în timp ce Nicolae Ciucă ar câştiga în faţa lui George Simion. Deşi până la alegerile prezidenţiale a rămas puţin timp, faptul că numele candidaţilor nu sunt confirmate oficial lasă loc de evoluţii în preferinţele românilor. În plus, rezultatele algerilor locale şi europarlamentare vor influenţa puternic strategiile partidelor şi proiectele lor prezidenţiale”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Estimare participare alegeri prezidenţiale

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că „sigur nu” voi merge la vot şi 10 „sigur da” voi merge la vot, 9% dintre români au ales 1, 1.4% au ales 2, 1.6% au ales 3, 0.7% au ales 4, 5.5% au ales 5, 2.2% au ales 6, 1.9% au ales 7. 6.2% indică 8, 4.3% – 9 şi 66.9% – 10. 0.4% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.