Iohannis a anunțat că este obligat să promulge Legea 304

Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu mai are nicio cale de atac asupra Legii 304 privind organizarea judiciară şi că vezi tot »

Claudiu Manda după ce Iohannis a promulgat o lege a justiției: ‘Respectă Constituţia, era obligat să respecte Constituţia’

Preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat joi că a observat din declaraţiile preşedintelui vezi tot »

Tradiții și superstiții – Ce nu ai voie să faci astăzi de Sfântul Ilie

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte vineri pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în vezi tot »

Viorica Dăncilă, despre întâlnirea cu preşedintele Iohannis: ‘Se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională’

Premierul Viorica Dăncilă spune că întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis face parte din mecanismul de vezi tot »

E bătut în cuie – Primul parteneriat public-privat pentru realizarea unei autostrăzi în România

În luna august vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii în vederea realizării autostrăzii Ploieşti – Comarnic vezi tot »

 

Anunțul a fost făcut: Bugetul pe 2018 va fi adoptat miercuri în Guvern

tudose11

Premierul Mihai Tudose discuta luni cu vicepremierul Marcel Ciolacu şi cu ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa bugetul pe 2018, urmând ca în şedinţa de guvern de miercuri, acesta să fie adoptat, a anunţat vicepremierul Marcel Ciolacu la Europa FM.

“Pe data de 6, va intra în şedinţa de Guvern şi va fi înaintat Parlamentului. Mai departe, Parlamentul să facă un calendar”, a afrimat vicepremierul.

Întrebat care sunt domeniile care vor beneficia de alocări mai mari, Ciolacu a declarat: “Toate vor avea bugete mai mari. Ministerele, cum sunt investiţiile la transporturi, vor avea bugete mai mari, Ministerul Sănătăţii va avea buget mult mai mare. Mai ales că are şi componenta de investiţii. Educaţia va avea buget mai mare şi Ministerul de Interne va avea bugetul mai mare faţă de anul trecut”.