Iohannis a anunțat că este obligat să promulge Legea 304

Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu mai are nicio cale de atac asupra Legii 304 privind organizarea judiciară şi că vezi tot »

Claudiu Manda după ce Iohannis a promulgat o lege a justiției: ‘Respectă Constituţia, era obligat să respecte Constituţia’

Preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat joi că a observat din declaraţiile preşedintelui vezi tot »

Tradiții și superstiții – Ce nu ai voie să faci astăzi de Sfântul Ilie

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte vineri pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în vezi tot »

Viorica Dăncilă, despre întâlnirea cu preşedintele Iohannis: ‘Se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională’

Premierul Viorica Dăncilă spune că întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis face parte din mecanismul de vezi tot »

E bătut în cuie – Primul parteneriat public-privat pentru realizarea unei autostrăzi în România

În luna august vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii în vederea realizării autostrăzii Ploieşti – Comarnic vezi tot »

 

Claudiu Manda a făcut anunțul: Un fost șef ANI, chemat la raport în Comisia SRI

claudiu-manda. bun

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu va fi audiat din nou în Comisia SRI, astăzi, de la ora 11.00. Acesta a fost invitat la comisie pentru că ar fi neconcordanţe între declaraţiile sale şi cele ale lui George Maior.

”Mâine (joi – n.r.) dimineaţă, la ora 11.00, o să avem şedinţă de comisie. O să avem audierea domnului Horia Georgescu. Sunt câteva lucruri pe care vrem să le lămurim, neconcordanţe între declaraţiile făcute de domnul Maior la audiere şi de domnul Horia Georgescu. Inclusiv după audierea domnului Maior, domnul Horia Georgescu a apărut în spaţiul public şi a făcut o serie de afirmaţii şi declaraţii în plus. Am avut o discuţie cu domnia sa şi a confirmat că va veni mâine. Înţeleg că va veni cu probe şi va susţine lucruri pe care nu le-a mai spus până acum în faţa comisiei, să dovedească unele lucruri care presupune a fi neadevărate în cele spuse de domnul Maior”, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda.