Curse aeriene pe relaţiile Munchen, Frankfurt, Viena şi Roma au fost anulate
Mai multe curse aeriene aparţinând companiilor Lufthansa, Alitalia şi Austrian Airlines, care efectuau zboruri pe relaţiile Munchen, Frankfurt, Roma şi Viena, au fost anulate sâmbătă la prânz din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti este vorba despre cursele Lufthansa 1656/1657 şi 1650/1651 Munchen – Bucureşti – Munchen, 1422/1423 Frankfurt – Bucureşti – Frankfurt, Alitalia 494/495 Roma – Bucureşti – Roma şi Austrian Airlines 783/784 Viena – Bucureşti – Viena.
Totodată, se înregistrează întârzieri de până la o oră la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme. ‘Pe aeroporturile Bucureştiului, traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, cu vânt puternic şi rafale care ating şi depăşesc 75 km/h şi care transportă zăpadă la sol. Pe ambele aeroporturi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplina siguranţă a operaţiunilor aeriene. Pistele, platformele şi căile de rulare ale AIHCB si AIBB AV sunt operaţionale’, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.


































