Iohannis a anunțat că este obligat să promulge Legea 304

Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu mai are nicio cale de atac asupra Legii 304 privind organizarea judiciară şi că vezi tot »

Claudiu Manda după ce Iohannis a promulgat o lege a justiției: ‘Respectă Constituţia, era obligat să respecte Constituţia’

Preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat joi că a observat din declaraţiile preşedintelui vezi tot »

Tradiții și superstiții – Ce nu ai voie să faci astăzi de Sfântul Ilie

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte vineri pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în vezi tot »

Viorica Dăncilă, despre întâlnirea cu preşedintele Iohannis: ‘Se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională’

Premierul Viorica Dăncilă spune că întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis face parte din mecanismul de vezi tot »

E bătut în cuie – Primul parteneriat public-privat pentru realizarea unei autostrăzi în România

În luna august vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii în vederea realizării autostrăzii Ploieşti – Comarnic vezi tot »

 

Dăncilă, avertisment pentru Iohannis: ‘Când apare un asemenea comunicat îţi pierzi încrederea’

dancila

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri seară, la Antena 3, referitor la comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, că ea crede că acel comunicat ori a fost făcut înaintea întâlnirii, ori l-a transmis altcineva, iar preşedintele nu l-a citit. “Când apare un asemenea comunicat, înseamnă că îţi pierzi încrederea, iar eu nu vreau să îmi pierd încrederea”, a susţinut Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut că discuţia cu preşedintele Iohannis a fost calmă, constructivă şi foarte aşezată, iar şeful statului a spus că legea salarizării unitare nu ar mai trebui modificată. 

“Eu am avut o discuţie cu domnul preşedinte Iohannis. Este ca şi cum discut acum cu dumneavoastră, abordăm anumite subiecte, ne vede o ţară întreagă, iar mâine apare un comunicat în care văd alte lucruri discutate, alte subiecte abordate. Aceasta a fost şi situaţia cu domnul preşedinte Iohannis. Noi am vorbit despre legea salarizării, chiar eu am menţionat principiile care au stat la baza legii salarizării unitare (…) a discutat doamna ministru Lia Olguţa Vasilescu despre probleme concrete pe Sănătate, Educaţie, acolo unde au existat nemulţumiri, ce putem să facem, a fost o discuţie calmă, constructivă, a fost o discuţie foarte aşezată. Domnul preşedinte chiar a spus că dacă este o lege a salarizării unitare este bine să nu o mai modificăm”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

Premierul spune că a fost uimită de comunicatul transmis de Administraţia prezidenţială după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că documentul “ori a fost făcut înaintea întâlnirii, ori cineva a dat comunicatul, iar preşedintele nu l-a citit”.

“Acestea au fost discuţiile, în mare. Am fost foarte uimită de comunicatul care a apărut şi în care nu regăseam temele discutate şi abordarea avută de fiecare dintre noi, ceea ce m-a condus cu ideea că acest comunicat ori a fost făcut înainte, ori cineva a dat comunicatul şi domnul preşedinte nu s-a uitat pe acest comunicat. De aceea am şi solicitat ca să se redea public stenogramele discuţiei, pentru că nu mi se pare productiv acest lucru – eu să spun într-un fel, domnul preşedinte într-un fel, doamna ministru într-un fel”, a explicat aceasta.

Întrebată dacă preşedintele a fost informat cu privire la această situaţie, Dăncilă a replicat: “Eu am convingerea că domnul preşedinte Iohannis a fost informat”.

De asemenea, prim-ministrul susţine că ea şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, s-au dus bine pregătite la întâlnire, iar la plecare i-au lăsat preşedintelui dosarele.

“Mai mult, în faţa mea este un alt dosar. Noi ne-am dus foarte bine pregătiţi, să justificăm fiecare lucru, aveam copii după fluturaşii celor care le-a le-a crescut salariul sau unde erau semne de întrebare. Ne-am dus foarte bine pregătiţi. Am lăsat atât eu, cât şi doamna ministru dosarele la domnul preşedinte, tocmai pentru a întări cele afirmate de noi în acea întâlnire”, a mai adăugat Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că “acel comunicat putea să redea realitatea”. “Eu mi-am propus o bună colaborare interinstituţională, care înseamnă încredere. Când apare un asemenea comunicat, înseamnă că îţi pierzi încrederea, iar eu nu vreau să îmi pierd încrederea”, a mai spus Dăncilă.