Iohannis a anunțat că este obligat să promulge Legea 304

Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu mai are nicio cale de atac asupra Legii 304 privind organizarea judiciară şi că vezi tot »

Claudiu Manda după ce Iohannis a promulgat o lege a justiției: ‘Respectă Constituţia, era obligat să respecte Constituţia’

Preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat joi că a observat din declaraţiile preşedintelui vezi tot »

Tradiții și superstiții – Ce nu ai voie să faci astăzi de Sfântul Ilie

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte vineri pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în vezi tot »

Viorica Dăncilă, despre întâlnirea cu preşedintele Iohannis: ‘Se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională’

Premierul Viorica Dăncilă spune că întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis face parte din mecanismul de vezi tot »

E bătut în cuie – Primul parteneriat public-privat pentru realizarea unei autostrăzi în România

În luna august vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii în vederea realizării autostrăzii Ploieşti – Comarnic vezi tot »

 

Dăncilă, vești extraordinare pentru bugetari: Urmează o nouă minivacanță

fericire

Guvernul va stabili ca data de 30 aprilie să fie zi liberă pentru angajaţii din sistemul bugetar, a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă.

Prim-ministrul a precizat că a fost luată această decizie având în vedere că marţi, 1 mai, este zi liberă în conformitate cu Codul Muncii.

Şefa Executivului a precizat că pentru a recupera ziua liberă acordată, instituţiile publice pot opta fie pentru desfăşurarea activităţii sâmbătă 5 mai, fie pentru prelungirea corespunzătoare a programului de lucru, reglementare valabilă până în 11 mai.