DJST Dolj: A doua ediţie a programului „Summer Sport”
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj organizează, în perioada iulie – august 2014, a doua ediţie a programului „Summer Sport”. Prin intermediul acestui proiect, tinerii vor avea ocazia de a se iniţia într-una dintre cele 7 ramuri sportive puse la dispoziţie de către organizatori.
„Acest program se derulează doar pe perioada vacanţei de vară şi se adresează copiilor între 6 ani şi 18 ani. Pentru acest an, înscrierile vor începe cu data de 15 iunie, fişele putând fi descărcate de pe site-ul www.djst.ro sau pagina noastră de facebook – https://www.facebook.com/djstdolj. De asemenea, se regăsesc şi la sediul DJST Dolj situat pe strada Gheorghe Doja nr. 2A.
Anul acesta am schimbat programul, pentru unele ramuri sportive cursurile sunt ţinute în luna iulie, iar pentru restul în luna august, astfel:
- iulie 2014 – dans, handbal, şah, volei,
- august 2014 – baschet, fotbal, karate, şah.
Amintesc că, anul trecut, s-au înscris aproximativ 400 de copii la următoarele ramuri sportive: 140 baschet, 99 dans, 71 fotbal şi 83 volei”, a declarat Alina Ionescu, director executiv Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj.


































