Deficitul „redus”: adevărul din spatele unei victorii fabricate

Guvernul își revendică o mare victorie: reducerea deficitului bugetar. Pe hârtie, cifrele arată mai bine. În realitate, însă, această „performanță” vezi tot »

Trump își pierde răbdarea și dă Iranului un nou ultimatum: „48 de ore până când iadul se va abate asupra lor”

Președintele american Donald Trump a emis sâmbătă un nou ultimatum de 48 de ore pentru Iran și a avertizat că vezi tot »

DIICOT: Un bărbat care lucra la campania electorală a lui Nicușor Dan, implicat în falsificarea celebrelor poze ale președintelui cu Coldea și Ponta, publicate de Lasconi

Un bărbat care a lucrat la campania electorală a lui Nicușor Dan este implicat tocmai în falsificarea pozelor în care vezi tot »

Aroganța strategică și iluzia superiorității: cazul Iranului

Există o regulă simplă în geopolitică: marile puteri nu eșuează pentru că sunt slabe, ci pentru că își înțeleg greșit vezi tot »

Deficitul scade pe hârtie. În realitate, statul cheltuie mai mult, iar contribuabilii plătesc nota

Guvernul prezintă proiectul de buget pentru 2026 drept un pas important spre „consolidarea fiscală” și reducerea deficitului bugetar. Mesajul oficial vezi tot »

 

Ecaterina Andronescu: Vrem un nivel minim de salarizare in intreaga UE

cati andronescu

Eurocandidatul Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, a declarat marţi, 13 mai 2014, la Oradea, că un nivel minim de salarizare în întreaga Uniune Europeană ar reduce migraţia şi polarizarea în ţări bogate şi ţări sărace. 

‘Sperăm ca stânga să câştige şi atunci să ieşim din austeritate. Dumnevoastră aţi accepta la nivelul României să fie salariul minim în Bihor mai mic decât în Prahova? Vi s-ar părea normal? Dacă nu ne gândim la o asemenea abordare, riscăm să avem o Europă extrem de polarizată, cu ţări bogate şi ţări sărace. Ori soluţia este să investim şi în ţările mai sărace, pentru a le aduce bunăstare, şi atunci nu mai apare fenomenul acesta care în primul rând îi nemulţumeşte pe europeni’, a declarat Andronescu, în conferinţă de presă la sediul PSD Bihor.

Vicepreşedintele PSD a amintit, ca exemplu, reacţiile vehemente din presa şi societatea londoneză, la începutul acestui an, privind migraţia care putea să nu aibă limite spre Anglia. Eurocandidatul a precizat că ‘Europa trebuie să fie o uniune de state care să fie cât mai omogene economic’, cu cetăţeni având acelaşi rang şi cu aceleaşi drepturi.

Ecaterina Andronescu a declarat că, dacă vor reuşi să găsească sprijinul necesar, social-democraţii vor încerca să susţină proiecte economice pentru România, astfel încât măcar nivelul minim de trai să fie omogenizat la nivelul UE, în condiţiile în care România are pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 cea mai mică alocare pe cap de locuitor, de 1.000 de euro.

‘Asta înseamnă că nu s-au bătut reprezentanţii noştri suficient de mult, şi aici mă refer la cel mai înalt reprezentant al nostru, fără să-l numesc, pentru ca bugetul alocat României să nu fie la jumătate faţă de bugetul alocat următoarei ţări’, a mai spus Andronescu.

Fostul ministru al Educaţiei, senator în funcţie şi eurocandidat, a avut marţi un program electoral în judeţ, a vizitat două şcoli din municipiul Salonta, după care a susţinut conferinţa ‘Educaţia în România în context european’ la Universitatea din Oradea. Ea a fost însoţită de liderul PSD Bihor, Ioan Mang, precum şi de tânărul Emilian Pavel, preşedinte TSD Bihor şi eurocandidat pe locul 18.