ICCJ: Antonie SOLOMON 3 ANI DE INCHISOARE CU EXECUTARE
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis azi în dosarul în care Antonie Solomon şi omul de afaceri Cornel Penescu sunt acuzaţi de corupţie. Antonie Solomon a primit 3 ani de inchisoare cu executare. Tot 3 ani a primit si fostul finantator al echipei FC Arges, Cornel Penescu.
Pe 19 martie 2010, Antonie Solomon a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Piteşti pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual săvârşit în legătură directă cu o infracţiune de corupţie. Împreună cu Solomon au fost deferiţi justiţiei omul de afaceri piteştean Cornel Penescu, acuzat de dare de mită în formă continuată, fostul administrator al firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi directorul magazinului PIC din Craiova, Dragoş George Stancu, acuzat de dare de mită, informeaza Agerpres.
Potrivit DNA, Antonie Solomon, în calitate de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova, a primit, cu titlu de mită, suma totală de 50.000 de euro de la Cornel Penescu, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu.


































