Datele ALARMANTE de la INS: deficitul comercial al României a SĂLTAT cu APROAPE UN MILIARD de euro

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele 11 luni ale anului trecut a fost de 16,433 miliarde euro, mai mare cu vezi tot »

CRAIOVA / Se pregătește anveloparea blocurilor de pe Calea București

“Am început deja discuțiile cu asociațiile de proprietari ca, imediat ce o să terminăm cu reabilitarea să anvelopăm si Calea vezi tot »

INCREDIBIL – Vaccin distribuit în cutii de pizza, la spitalul din Slobozi

La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, vaccinul anti-COVID a ajuns în cutii de pizza. Ialomița a dat startul marți, 5 ianuarie 2021, campaniei vezi tot »

Mihai Tudose, despre ‘Florin Mîțu’: Superb. Omul e de psihiatrie. Chiar nu-i spune nimeni ‘Hai, tati, pe mal, că te ia apa’?

Vicepreședintele PSD Mihai Tudose, fost premier, a declarat marți la Antena 3 că Guvernul condus de Florin Cîțu este ca „Familia vezi tot »

Chinezii se mișcă repede: Au copiat vaccinurile Moderna și Pfizer BioNtech

Compania farmaceutică chineză Tibet Rhodiola Pharmaceutical a anunţat marţi că un vaccin experimental împotriva coronavirusului pe care-l dezvoltă împreună cu vezi tot »

 

INS anunță PRIMELE sectoare economice care intră în DECLIN accelerat: urmează concedieri

scadere economie

Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o scădere a activităţii şi a numărului de salariaţi în construcţii şi servicii şi o stabilitate a preţurilor în industria prelucrătoare şi construcţii, potrivit rezultatelor unei anchete publicată vineri de Institutul Naţional de Statistică.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna noiembrie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni scăderea moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -14%). Activităţile care vor înregistra cele mai mari scăderi sunt: fabricarea altor produse din minerale nemetalice (sold conjunctural -36%), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (sold conjunctural -33%), urmate de fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (sold conjunctural -30%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -5% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%).

Potrivit estimărilor din luna noiembrie 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scăderea volumului producţiei (sold conjunctural -34%). Managerii estimează de asemenea scăderea numărului de salariaţi (sold conjunctural -18%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural +2%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -4%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o relativă stabilitate (sold conjunctural -4%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creşterea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creşterea moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +10%).

Conform estimărilor din luna noiembrie 2020, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o scădere în următoarele trei luni (sold conjunctural -25%). Dintre activităţile care vor înregistra o scădere accentuată se numără cele de creaţie şi interpretare artistică (sold conjunctural -99%), urmate de activităţile hotelurilor şi ale altor facilităţi de cazare (sold conjunctural -71%).

În sectorul de servicii se estimează scăderea numărului de salariaţi (sold conjunctural -19%). Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea o tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -13%).

INS menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.