Joe Biden pune în aplicare legea pe care Liviu Dragnea o voia în România: Obligă statul să cumpere mai multe produse americane

Liviu Dragnea voia o lege în care marile lanțuri de magazine să fie obligate să comercializeze cât mai multe produse românești, dar a fost dur criticat pentru intenția sa. Însă, ceea ce nu a putut Dragnea în România, va face Joe Biden în SUA. Liderul american semnează luni un decret prin care cere agenţiilor federale să cumpere ma imult produse americane – consolidând astfel planul ”Buy American” -, cu scopul de a relansa producţia naţională şi de a apăra locurile de muncă, reluând astfel o temă a predecesorului său Donald Trump, a anunţat consilierul economic al Casei Albe, relatează AFP.
Acest decret vizează să ”crească investiţiile în industriile manufacturiere şi în muncitori, pentru a reconstrui mai bine”, a declarat presei un oficial din cadrul administraţiei Biden, scrie news.ro.
El adaugă că obiectivul decretului este să îndemne totodată agenţiile federale să suprime lacune juridice exploatate de către întreprinderi care produc în Statele Unite doar o mică parte a produselor propuse Guvernului.
Această decizie este un ecou al deciziei predecesorilor săi, dar mai ales a lui Donald Trump, care a îndemnat prin decret statul federal să cumpere mai multe produse americane şi care a transformat taxele vamale într-o armă împotriva importurilor – cu rezultate inegale.
În locul unui război comercial, Joe Biden privilegiază însă o înăsprire a regulilor ”Buy American” şi vrea să folosească puterea de cumpărare a Guvernului federal.
”Dolarii pe care Guvernul federal îi cheltuieşte (…) sunt un instrument puternic în susţinerea muncitorilor şi producătorilor americani. Licitaţiile publice reprezintă numai ele aproape 600 de miliarde de dolari din cheltuielile federale”, precizează un reprezentant al administraţiei.