ÎCCJ, luare de poziție în contextul achitărilor

ÎCCJ precizează, în contextul numeroaselor discuţii din spaţiul public cu privire la achitările din ultima perioadă, că este importantă păstrarea vezi tot »

De astăzi, este OFICIAL! Schimbarea legislativă MULT AȘTEPTATĂ intră în vigoare! Milioane de români au acest drept

De astăzi ar trebui să ne simţim mai în siguranţă atunci când vine vorba de protecţia datelor pe care le vezi tot »

Gabriela Firea, autodenunț politic: Nu pot empatiza cu cei care îşi găsesc justificări pentru trădare

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD, susţine că detestă tradarea şi nu poate empatiza cu cei care îşi găsesc justificări vezi tot »

Ilie Năstase, scandal monstru cu poliția în trafic. Dosar penal pentru fostul tenismen

Tenismanul Ilie Năstase a ajuns la Poliţie după un scandal cu poliţiştii vineri noapte, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiindu-i vezi tot »

Dăncilă, vești bune: ‘Azi aprobăm trei autostrăzi’

Dăncilă a declarat, în ședința de guvern, că Guvernul României va construi în parteneriat public-privat trei autostrăzi: autostrada Târgu Neamţ vezi tot »

 

Liviu Dragnea, interviu exploziv în presa străină: Lupta anticorupţie a mers prea departe în România

dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a acordat joi un interviu agenţiei de presă The Associated Press. Descris de jurnaliştii americani drept “cel mai puternic politician din România”, care a fost împiedicat să devină prim-ministru din cauza condamnării penale, Liviu Dragnea spune, în interviu, că lupta anticorupţie a mers prea departe în România şi s-a trecut de la perioada în care niciun politician de la putere nu era cercetat la situaţia în care toţi politicienii sunt acuzaţi, urmăriţi, cercetaţi, fiindu-le ruinate carierele din cauza proceselor, informează news.ro.

Preşedintele PSD susţine, în interviul pentru Associated Press, că lupta anticorupţie a mers prea departe şi că în România s-a trecut de la perioada în care niciunul din politicienii aflaţi la putere nu era cercetat la situaţia în care “cei care sunt în clasa politică sa fie toţi acuzaţi, urmăriţi, cercetaţi şi trimişi în judecată”.

“A fost o perioadă de mulţi ani, când de obicei cine era la putere nu era investigat. S-a trecut în cealaltă extremă, ca cei care sunt în clasa politică sa fie toţi acuzaţi, urmăriţi, cercetaţi şi trimişi în judecată“, a declarat Dragnea.

AP menţionează că Dragnea a fost condamnat cu opt luni înainte de victoria partidului său în alegeri, deşi liderul PSD a negat acuzaţiile care i se aduc. Această condamnare l-a împiedicat să devină premier, în lipsa unei modificări legislative în acest sens, scrie AP.

Acuzat de DNA şi de deturnare de fonduri europene, dar şi de abuz în serviciu, Dragnea spune că va lupta “până la capăt” să-şi dovedească nevinovăţia.

În susţinerea afirmaţiilor sale privind activitatea DNA, Dragnea a menţionat cazul a doi magistraţi care au fost suspendaţi din funcţie după ce au fost acuzaţi că ar fi primit mită. În condiţiile în care patru ani mai târziu cei doi au fost declaraţi nevinovaţi, Dragnea se întreabă “cine le va înapoia cei patru ani pierduţi“.

The Associated Press aminteşte şi de protestele masive din România, cele mai mari de la căderea comunismului, declanşate de modificarea legislaţiei penale. Dragnea susţine că Uniunea Europeană a analizat aceste modificări şi s-a ajuns la concluzia că ”nu afectează independenţa sistemului juridic”.

De asemenea, Liviu Dragnea declară, în interviu, că partidul pe care îl conduce susţine conceptele Uniunii Europene, dar că atât România, cât şi alte ţări din Europa de Est sunt “îngrijorate şi preocupate” de existenţa unei “Europe cu două viteze, care lasă în urmă ţările mai sărace, în timp ce cele mai bogate sunt favorizate”.

“Pentru noi, este important ca principiul coeziunii să fie respectat, iar diferenţele de dezvoltare să nu fie accentuate, ci diminuate“, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a comentat, de asemenea, decizia preşedintelui american Donald Trump în privinţa acordului în dosarul nuclear iranian.

”Eu cred că Statele Unite nu se puteau retrage din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase. Reacţiile critice venite din partea unor puteri europene precum Marea Britanie, Franţa şi Germania au fost probabil pripite”, spune liderul PSD.

Dragnea a comentat şi situaţia din Orientul Mijlociu, calificând-o drept complexă: ”Unii o ştiu în totalitate, unii cred că o ştiu, iar alţii nu o înţeleg. Dincolo de declaraţii, de reacţii rapide, publice, cred că este necesară o analiză foarte serioasă şi o discuţie foarte serioasă cu Israelul, cu Statele Unite şi cu alţi actori importanţi”.

Interviul a fost preluat de mai multe publicaţii străine, precum The Washington Post, New York Times sau DailyMail