Școli și grădinițe la cele mai înalte standarde. Unde se află cele mai moderne unități de învățământ din tot județul?

A început școala în urmă cu două săptămâni, dar, în mediul rural, puțini sunt elevii care au pășit în clădiri vezi tot »

Ionel Ovidiu Gîngioveanu: „Sunt proiecte de suflet pe care le-am demarat deja și care vor schimba total fața localității”

Localitate de peste 5000 de locuitori, desfășurată pe malul drept al Jiului, comuna Valea Stanciului a fost mult timp încremenită vezi tot »

Constantin Niță, candidatul PSD pentru primăria Afumați: „Vreau să-mi ajut comunitatea“

Constantin Niță, candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al comunei Afumați, este, fără îndoială, unul dintre cei mai vezi tot »

Aurica Giurcă, cu siguranță singura cale către o administrație modernă și o comunitate împlini

Comuna Sălcuța, aflată la nici 40 de kilometri de Craiova, este departe de ceea ce ar trebui să reprezintă o vezi tot »

Ion Moraru vrea să continue proiectele de dezvoltare ale comunei la Botoșești Paia

Ion Moraru vine să continue vechile proiecte ale comunei Botoșești Paia. A depus mari eforturi și a și așteptat foarte vezi tot »

 

Marin Totoroaţă, primarul comunei Ţuglui: „La mine vorbesc faptele, nu mă laud”

candidat Totoroata tuglui

Străzi asfaltate, apă, canalizare, poduri construite, reabilitarea căminului cultural, a şcolii şi a grădiniţei, acordare de stimulente pentru tinerii căsătoriţi şi pentru nou-născuţi. Acestea sunt câteva dintre realizările din mandatul de primar al lui Marin Totoroaţă, cel care în perioada 2016-2020 s-a aflat la conducerea comunei Ţuglui, iar acum candidează pentru un nou mandat din partea PSD.

„La mine vorbesc faptele, nu mă laud. Sunt lucruri vizibile, nu cuvinte goale  şi candidez pentru un nou mandat să termin ce am început”, a spus Marin Totoroată. 

Acesta şi-a propus ca în comună să nu mai rămână străzi neasfaltate. „În perioada 2016-2020, în Ţuglui au fost asfaltate mai multe străzi: Clenciu, Budescu, Broscănei, Coşoveanu. În satul Glod au fost asfaltate strada Dealului, Tabaci, strada Şcolii. În satul Jiu – 2.100 m, tot ce se afla în administraţia comunei, plus 350 de metri la biserică. În acest sat am asfaltat tot ce era stradă principală, au mai rămas uliţele laterale, care sunt prinse şi ele într-un proiect, aflat deja la Ministerul Dezvoltării. Am pietruit toate străzile. Mai urmează un drum de exploatare de la Jiu şi Tuglui”, a explicat edilul. La acestea se adaugă trei poduri construite, două în satul Ţuglui – la punctele Triţă şi Ţăranu, şi unu în Glod, peste canalul colector. 

„Şcoala arată mai bine ca una de la oraş”

În ceea ce priveşte lucrări de modernizare şi reabilitare, şcoala din Ţuglui a căpătat o faţă nouă, la fel şi căminul cultural. „Şcoala arată foarte bine, poate mai bine ca una din oraş. Am modernizat-o cu două wc-uri, table moderne, mobilier nou, curte betonată. Căminul cultural, care nu fusese nicodată reabilitat, a avut parte de o schimbare în bine, cu ajutorul fondurilor europene, 500.0000 euro. S-a schimbat acoperişul, mobilierul, s-au luat 185 de scaune, 25 de mese, wc-uri interioare, scenă mobilă. Aici vor fi serbările elevilor de la şcoală şi alte activităţi culturale. Şi grădiniţa cu program prelungit este în curs de reabilitare, prin PNDL.

3 milioane de euro pentru mici producători în domeniul non-agricol

Un ajutor financiar vor primi şi pentru locuitorii din Ţuglui care doresc să deschidă o afacere în domeniul non-agricol. „Am prins un proiect prin fonduri europene, prin POCU, de 3 milioane de euro, pentru mici întreprinzători. E non agricol, 32 de proiecte. Se acordă de la 55.000 la 100.000 de euro. Pot face croitorie, patriserie, coafură. Au început cursurile, deja au intrat o parte din bani în cont”, a mai spus Totoroaţă.

Stimulent financiar pentru căsătorii şi naşteri

Începând de anul trecut, tinerii din Ţuglui care se căsătoresc primesc un stimulent de 500 de lei, iar familiile în care se naşte un copil  -  1.000 de lei.

Primarul se mai mândreşte cu faptul că a scăzut numărul beneficiarilor de ajutor social din comună: de la 250 de persoane în 2016, la numai 50 în prezent.

Birou de Evidenţa Populaţiei la Ţuglui

Pentru a nu mai face drumuri la Craiova atunci când au nevoie de acte de identitate, locuitorii din Ţuglui vor avea, în curând, un birou de Evidenţa a Populaţiei propriu.„Am înfiinţat acest birou, dar fiind starea de urgenţă, apoi de alertă s-a întrerupt practica funcţionarilor care trebuia să meargă la Biroul de Evidenţă de la Craiova. Birou este făcut, dotat, aşteptăm să ne dea ok-ul de la Craiova”, a explicat primarul Totoroaţă.

Prin GAL Segarcea, Primăria Ţuglui a achiziţionat un buldoexcavator, un tractor, care va fi folosit la deszăpezire, şi un autoturism de teren. 

Canalizarea şi apa sunt realizate în proporţie de 70 la sută. Se va mai construi un puţ, strict necesar pentru locuitorii din comună. „Staţia veche era numai pentru vreo 5 kilometri. S-au branşat la acel bazin 12 kilometri şi nu facem faţă.  Avem probleme cu apa, avem un grafic de  întocmit, două ore dimineaţa, la fel la prânz şi seara”, a mai explicat edilul şef.

Urmează studiul de fezabilitate la gaze, acum fiind în faza de obţinut avize, un proiect pentru sediu de primărie nou, after-school, betonarea tuturor şanţurilor din comună, trotuare, teren de sport de mici dimensiuni, şi alte proiecte care să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din această comună aflată la aproape 20 de kilometri distanţa de Craiova.

   Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
Executat de PFA ILIE VIRGIL DANIEL CONSULTING
CUI Mandatar Financiar: 21200019