Simona Halep a câștigat dramatic finala turneului din Dubai

Simona Halep a câștigat sâmbătă seara, în Dubai, primul său turneu din acest an. A învins-o pe jucătoarea din Kazakhstan vezi tot »

Radu Preda a depus proiectul de lege la Senat: La localele din 2020 nu pot candida persoane pentru care ANI a decis conflict de interese

Liderul senatorilor PSD Radu Preda a depus la Senat un proiect de lege care prevede că la scrutinul pentru localele vezi tot »

PSD, atac în rafală la Cîțu înainte de votul din Parlament: Se mai miră cineva?

Social-democrații au precizat, pe pagina de Facebook a PSD, că atunci când ministrul de Finanțe Florin Cîțu face „dezmăț” în vezi tot »

S-a rupt lanțul de iubire – Dan Barna îl ia de guler pe Iohannis: ‘Numirea unor șefi de parchete fără avizul CSM e o greșeală greu de explicat și dezamăgitoare’

Dan Barna, preşedintele USR, critică dur decizia preşedintelui Iohannis de a semna numirile în fruntea PÎCCJ şi DIICOT, în ciuda vezi tot »

Iohannis sfidează recomandările MCV: Decretele pentru numirea noilor procurori-șefi, semnate de președinte

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi: Gabriela Scutea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de vezi tot »

 

Mihai Fifor a luat foc după atacul lui Florin Cîțu la adresa bugetarilor: ‘V-ați bătut încă o dată joc de români făcând această afirmație’

mihai_fifor

Secretarul general al PSD Mihai Fifor a afirmat că PNL îi disprețuiește iar pe români. Acesta îi sugerează senatorului PNL Florin Cîțu să plece din Parlament, sub eticheta „bugetar praf”, în contextul în care liberalul a propus ca bugetarii să renunțe la vouchere, sporuri și pensii speciale.

„PNL disprețuiește românii care muncesc și îi amenință pentru a nu știu câta oară cu tăieri. Domnule Cîțu, să sperați să nu aveți nevoie să intervină pentru dumneavoastră un pompier «praf» la incendiu, un medic «praf» la UPU sau un polițist «praf» dacă vă aleargă cineva cu un cuțit la brâu, așa cum s-a întâmplat acum câteva zile la Craiova când un polițist aflat în timpul liber a sărit și l-a imobilizat cu mâinile goale pe agresor”, a scris Mihai Fifor, miercuri, pe Facebook.

Ministrul interimar de Interne mai spune că, prin declarațiile sale, Florin Cîțu și-a bătut joc din nou de români.

„Ați pus o etichetă pe milioane de oameni care muncesc cinstit și o fac pentru ca societatea asta să funcționeze. V-ați bătut încă o dată joc de români făcând această afirmație. Începeți dumneavoastră domnule Cîțu, senator în Parlamentul României, plătit de la bugetul de stat, și plecați acasă sub eticheta de «bugetar praf». Pentru că nimeni nu v-a ales să stați acolo pe banii românilor ca să îi disprețuiți, să îi jigniți și să le luați veniturile. Doar așa, pentru că ați decis dumneavoastră că bugetarii sunt «praf»”, a conchis Fifor.

Reacția secretarului general al PSD vine după ce liderul senatorilor PNL Florin Cîțu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a adăugat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanță, sporuri și pensii speciale.

Liberalul mai afirmă că bugetarii sunt privilegiații societății, iar toți românii, atât cei din țară cât și cei din diaspora lucrează pentru ca bugetarii să trăiască bine.