Mircea Geoană, despre stagiul militar voluntar: Haideţi să fim extrem de clari
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat după întâlnirea consilierilor pentru securitate naţională din ţările membre ale Alianţei Nord- Atlantice, în contextul discuţiilor privind stagiul militar voluntar, că nu vedem un risc la adresa securităţii României sau a ţărilor aliate dar vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robusteţe militară, rezilienţă economică. ”Haideţi să fim extrem de clari: liderii noştri militari sunt plătiţi şi au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil. Obligaţia noastră, a liderilor politici, este să evităm ca aceste scenarii să se întâmple”, a completat Geoană.
”Ştiu că şi acasă este o conversaţie destul de amplă cu privire la ceea ce spun liderii noştri militari şi ceea ce spunem noi, liderii politici. Haideţi să fim extrem de clari: liderii noştri militari sunt plătiţi şi au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil. Obligaţia noastră, a liderilor politici, este să evităm ca aceste scenarii să se întâmple”, a spus Mircea Geoană, în contextul discuţiilor privind pregătirea armatei.
”Vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robusteţe militară, rezilienţă economică şi, în general, o societate capabilă să facă faţă unor şocuri care nu sunt neaparat militare, ci pot veni din foarte multe alte direcţii”, a spus Mircea Geoană.
Discuţia referitoare la stagiul militar a fost redeschisă după ce şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară.
El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită. ” Este un moment T în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.