Deficitul „redus”: adevărul din spatele unei victorii fabricate

Guvernul își revendică o mare victorie: reducerea deficitului bugetar. Pe hârtie, cifrele arată mai bine. În realitate, însă, această „performanță” vezi tot »

Trump își pierde răbdarea și dă Iranului un nou ultimatum: „48 de ore până când iadul se va abate asupra lor”

Președintele american Donald Trump a emis sâmbătă un nou ultimatum de 48 de ore pentru Iran și a avertizat că vezi tot »

DIICOT: Un bărbat care lucra la campania electorală a lui Nicușor Dan, implicat în falsificarea celebrelor poze ale președintelui cu Coldea și Ponta, publicate de Lasconi

Un bărbat care a lucrat la campania electorală a lui Nicușor Dan este implicat tocmai în falsificarea pozelor în care vezi tot »

Aroganța strategică și iluzia superiorității: cazul Iranului

Există o regulă simplă în geopolitică: marile puteri nu eșuează pentru că sunt slabe, ci pentru că își înțeleg greșit vezi tot »

Deficitul scade pe hârtie. În realitate, statul cheltuie mai mult, iar contribuabilii plătesc nota

Guvernul prezintă proiectul de buget pentru 2026 drept un pas important spre „consolidarea fiscală” și reducerea deficitului bugetar. Mesajul oficial vezi tot »

 

Oficial Transalpina rămâne închisă în 2014

Transalpina road crossing the mountains

Şoseaua Transalpina, care leagă Oltenia de Ardeal, rămâne închisă anul acesta circulaţiei rutiere. Autorităţile pun astfel capăt incertitudinilor privind deschiderea drumului şi avertizează că şoferii care intră pe acest drum o fac pe riscul lor şi pot fi amendaţi.

Declaraţiile contradictorii ale unor oficiali au semănat derută printre cei care abia aşteptau să treacă vara aceasta pe şoseaua Transalpina. Dacă pe site-ul oficial al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Durmuri Naţionale apare clar informaţia că DN67 C este închis, la începutul lunii iulie, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, declara că şoseaua este deschisă circulaţiei. El menţiona că aceasta are statut de drum în lucru, cu restricţiile de rigoare. Şi prefectul  judeţului Vâlcea, Dumitru Cornoiu, a anunţat că se poate circula pe Transalpina.
 
Declaraţiile celor doi oficiali nu au însă nicio legătură cu realitatea, CNADNR, dar şi Poliţia Rutieră incluzând DN67C în sectoarele de drum închise traficului rutier. Mai precis, traficul este permis doar între localităţile Bengeşti şi Rânca, sectorul de drum Rânca- Sebeş fiind închis pe toată perioada anului. Mai informat decât ministrul Transporturilor, Remus Pricopie, şeful de la Educaţiei a avertizat încă de la începutul verii toate unităţile de învăţământ să nu organizeze tabere sau excursii şcolare care presupun traversarea Transalpinei.
 
Pentru a pune capăt incertitudinilor, reprezentanţi ai Poliţiei Române, dar şi ai CNADNR, au subliniat că şoseaua Transalpina rămâne închisă, iar cine nu respectă interdicţia de circulaţie o face pe riscul său. Potrivit Codului Rutier, circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis se sancţionează cu amenzi cuprinse între 180 şi 270 de lei, dar şi cu două puncte penalizare. ”Închiderea sectorului de drum este semnalizată corespunzător şi sunt montate în următoarele poziţii kilometrice : km 34+500 – Rânca/GJ, km 59+800 – intersecţie cu DN 7A km 82+385 Obârşia Lotrului/VL, km 61+160 – intersecţie cu DN 7A km 81+025 Obârşia Lotrului/VL”, menţionează CNADNR.
 
Măsura închiderii DN67C a fost luată din cauza nefinalizării lucrărilor de construcţie şi a imposibilităţii asigurării condiţiilor de siguranţă a traficului rutier. CNADNR avertizează că, în cazul producerii unor accidente rutiere pe acest sector de drum, responsabilitatea aparţine în totalitate şoferilor. Reabilitarea Transalpina a început în 2008, valoarea acesteia fiind de peste 350 milioane de EURO. Lucrările au fost oprite în anul 2013, în momentul în care firma care le executa, Romstrade, a intrat în insolvenţă, informează adevarul.ro.