Volodimir Zelenski le-a dat ordin liderilor G7: Data până la care trebuie să se încheie războiul rus în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat luni pe liderii G7, reuniţi într-un summit în Germania, ”să facă maximum” pentru a vezi tot »

Suspans prelungit până în toamnă pentru Darius Vâlcov – Iccj repune pe rol mega-dosarul de corupție în loc să decidă dacă se continuă sau nu judecata

Instanța supremă a amânat, repus, luni pe rol dosarul de mare corupție în care sunt analizate apelurile DNA și ale vezi tot »

Prințul Paul al României a fost prins la Paris

Prințul Paul al României a fost prins în Paris. Acesta fugise din țară de aproape  doi ani de zile, după vezi tot »

România Educată s-a prăpădit la Evaluarea Națională

Elevii din România nu știu nici să scrie, nici să socotească. Evaluarea Națională a scos la iveală grave probleme în vezi tot »

Guvernul va compensa prețul la carburanti pentru trei luni

Guvernul va lua o decizie joi cum va face cu scăderea prețurilor la combustibil, iar decizia va fi anunțată după vezi tot »

 

Pentagonul are informații teribile: Prăpădul din ultimele zile din Ucraina este doar preludiul la ceea ce urmează să facă Rusia

UKRAINE-RUSSIA-CONFLICT

Statele Unite văd în actuala activitate militară a Rusiei în estul Ucrainei doar preludiul unei ofensive mai largi, a declarat marţi un responsabil al Pentagonului, potrivit Reuters şi CNN.

Conform acestuia, Rusia continuă să-şi suplimenteze forţele pentru ofensiva în Donbas, unde a adus în ultimele 24 de ore încă două grupuri tactice la nivel de batalion (BTG), numărul acestora ajungând astfel la 78. Fiecare grup de acest fel este alcătuit din circa 800 de militari.

Pentru această ofensivă Rusia dispune de circa 75% din forţa de luptă disponibilă înaintea invaziei lansate pe 24 februarie, a apreciat oficialul Pentagonului, scrie agerpres.ro.

Potrivit declaraţiilor date de oficiali ucraineni, Rusia a lansat deja ”Bătălia pentru Donbas”, începută în noaptea de luni spre marţi cu baraje masive de artilerie şi rachete trase asupra poziţiilor ucrainene pe toată lungimea liniei frontului din estul Ucrainei.

Totuşi, conform evaluării descrise de reprezentantul Pentagonului, Statele Unite au observat doar ”operaţiuni ofensive limitate” desfăşurate de Rusia în sud-vestul provinciei Doneţk şi la sud de oraşul ucrainean Izium, care constau în ”mişcări de trupe terestre (…) susţinute, desigur, de unele bombardamente de la distanţă, majoritatea cu artileria”, acţiuni care ar putea fi mai degrabă ”preludiu al unor operaţiuni ofensive mai extinse”.

De asemenea, adaugă acelaşi oficial american, Rusia încă desfăşoară operaţiuni de ”shaping”, adică acţiuni de pregătire a câmpului de luptă, şi pune la punct logistica şi celelalte elemente de susţinere ale ofensivei, toate acestea fiind puncte slabe care au contribuit la eşecul ofensivei anterioare asupra Kievului şi nordului Ucrainei.

Oficialul Pentagonului a mai spus că SUA lucrează ”contracronometru” pentru a transfera arme Ucrainei, iar în următoarele 24 de ore şapte avioane încărcate cu echipamente militare americane destinate armatei ucrainene vor decola spre Europa.

După eşecul încercării de cucerire a Kievului, trupele ruse s-au retras din zona capitalei ucrainene şi din nordul Ucrainei, concentrându-se în prezent pe o mare ofensivă în estul Ucrainei pentru ocuparea în întregime a provinciilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, în timp ce continuă luptele şi în sudul Ucrainei, zona unde trupele ruse au înaintat cel mai mult la începutul invaziei.

Rusia a dat marţi un nou ultimatum trupelor ucrainene din oraşul-post asediat Mariupol să se predea şi a deschis un coridor pentru soldaţii ucraineni care încă opun rezistenţă la combinatul siderurgic Azovstal, promiţându-le că vor scăpa cu viaţă dacă depun armele.