Deficitul „redus”: adevărul din spatele unei victorii fabricate

Guvernul își revendică o mare victorie: reducerea deficitului bugetar. Pe hârtie, cifrele arată mai bine. În realitate, însă, această „performanță” vezi tot »

Trump își pierde răbdarea și dă Iranului un nou ultimatum: „48 de ore până când iadul se va abate asupra lor”

Președintele american Donald Trump a emis sâmbătă un nou ultimatum de 48 de ore pentru Iran și a avertizat că vezi tot »

DIICOT: Un bărbat care lucra la campania electorală a lui Nicușor Dan, implicat în falsificarea celebrelor poze ale președintelui cu Coldea și Ponta, publicate de Lasconi

Un bărbat care a lucrat la campania electorală a lui Nicușor Dan este implicat tocmai în falsificarea pozelor în care vezi tot »

Aroganța strategică și iluzia superiorității: cazul Iranului

Există o regulă simplă în geopolitică: marile puteri nu eșuează pentru că sunt slabe, ci pentru că își înțeleg greșit vezi tot »

Deficitul scade pe hârtie. În realitate, statul cheltuie mai mult, iar contribuabilii plătesc nota

Guvernul prezintă proiectul de buget pentru 2026 drept un pas important spre „consolidarea fiscală” și reducerea deficitului bugetar. Mesajul oficial vezi tot »

 

Ponta: Comisie parlamentară de anchetă pentru afacerea Călăraşi – Băsescu

basescu-ponta

Premierul Victor Ponta a declarat că liderii grupurilor parlamentare ale PNL, PSD şi PC vor propune înfiinţarea unei comisii comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor care să ancheteze activitatea persoanelor din instituţiile publice în legătură cu “întreaga afacere Călăraşi”.
“Ceea ce cred este că întreaga afacere Călăraşi, în care preşedintele ţării nu ştiu dacă a încălcat vreo lege, e posibil, dar în mod sigur şi-a folosit funcţia pentru interese personale, va face – am întrebat încă o dată acum, am întrebat liderii parlamentari PNL, PSD  şi PC – va face obiectul unei comisii comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor care să reliefeze toate datele şi să le prezinte Parlamentului şi instituţiilor statului”, a afirmat marţi la Parlament Victor Ponta, citat de Agerpres. El a precizat că subcomisia de la Senat se ocupă doar de modul în care o bancă de stat respectă regulamentele.  
“Aceea se ocupă doar de o chestie micuţă, de modul în care o bancă de stat acordă, a respectat sau nu respectă regulamentele bancare. Ştiţi bine că peste 700.000 de euro nu se pot acorda persoanelor fizice decât în condiţii cu totul şi cu totul speciale şi asta este treaba subcomisiei la buget-finanţe. Eu vorbesc de întreaga afacere, în care sunt băgate persoane publice, în care este vorba de bani de la o bancă publică, în care este vorba despre telefoane date. Uitaţi, prefectul de Galaţi a fost arestat pentru că a dat un telefon să nu fie schimbat cineva din funcţie. Preşedintele ţării a dat un telefon să nu fie schimbat cineva din funcţie şi nu păţeşte nimic. Justiţia trebuie să fie egală pentru toţi. Nu doar pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă”, a adăugat Ponta. 
Primul-ministru a subliniat că Guvernul nu este implicat în constituirea comisiei. “Ce va face comisia, cine e în ea, o să vă spună liderii de grup. Nu o face Guvernul, nu o fac eu”, a punctat Ponta, citat de Agerpres.
Întrebat de ce este nevoie de o comisie parlamentară şi nu este sesizat direct Parchetul, premierul a răspuns: “Pentru ca atunci când sesizezi să ai nişte elemente pe baza cărora sesizezi. Aşa cred că e normal”.
De asemenea, Ponta a fost întrebat dacă ar trebui audiată de către comisia parlamentară şi fiica preşedintelui, răspunzând: “Nu mă întrebaţi pe mine ce ar trebui să facă comisia”.