Astăzi la Curtea de Apel Bucureşti a fost întâlnită o nouă premieră în cazul ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu şi anume procurorul DNA a recuzat judecătorul care la rândul lui trebuia să conteste retrimiterea la DNA a ministrului Muncii.
La rândul lui, avocatul Olguţei Vasilescu, Alexandru Checiu a recuzat procurorul de şedinţă şi a făcut cunoştiinţă de faptul că recuzarea instanţei nu este un fapt pe care l-a mai întâlnit până în prezent.
“Instanţa ne-a dat cuvântul tuturor de a ne susţine, respectiv procurorilor motivele de contestaţie şi apărării punctul de vedere pe care l-a pregătit. Aici a existat însă un incident, reprezentantul Ministerului Public nu a dorit să susţină contestaţia, a apreciat că solicitarea de a pleca dosarul la Înalta Curte nu poate fi unită cu fondul cauzei, al contestaţiei, instanţa a repetat solicitarea, respectuoasă şi în limitele absolut legale, ca procurorul să-şi expună punctul de vedere, procurorul a refuzat a doua oară, a refuzat a treia oară şi, văzându-se într-o astfel de situaţie, a recuzat judecătorul”, a declarat Alexandru Chiciu, avocatul Olguţei Vasilescu.
Ulterior, avocatul a precizat că nu a avut abilitatea de a putea să-şi exprime punctele de vedere, acesta fiind oprit în mod neacceptat de către procurorul de şedinţă. Nu este prima dată când nu i se dă dreptul la argumente.
Cât despre ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a specificat în mod clar: “ce se întâmplă în acest dosar este o premieră”.
“Este dosarul premierelor, pentru că de fiecare dată ce s-a întâmplat în cazul meu nu mai apăruse, cel puţin în spaţiul public. S-a început cu încălcarea dreptului la apărare şi iată că sunt deja mai mulţi judecători care au constatat acest lucru, timp de 20 de zile eu nu am putut să-mi văd dosarul”, a spus ministrul Muncii, precizând că în cazul său s-au falsificat probe, stenograme, s-au luat oameni de pe stradă nevinovaţi, duşi în hoteluri şi anchetaţi pentru a o denunţa.
” Probabil cei de la DNA vor trebui să recuze toţi judecătorii corecţi din această ţară, pentru că nu cred că există vreun judecător corect care, uitându-se cu atenţie peste acest dosar, să nu dea aceeaşi soluţie ca cei dinaintea lui”, a mai spus Olguţa Vasilescu.