Procurorii care au anchetat cele 100 de dosare închise ale lui Bercea Mondial vor fi verificați, au decis procurorii de la Parchetul General.
Având în vedere referirile din spaţiul public, cu privire la existenţa unor nereguli în instrumentarea de către parchetele din raza Curţii de Apel Craiova a unor dosare penale având ca obiect infracţiuni comise de numitul Sandu Anghel, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 64 alin. 3, art. 65 alin. 3 şi art. 72 din Legea nr. 304/ 2004 privind organizarea judiciară, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea, prin procurori anume-desemnaţi, a unui control având ca obiect identificarea tuturor cauzelor penale în care sus-numitul a fost cercetat şi a cauzelor conexe acestora, precum şi verificarea legalităţii soluţiilor dispuse de procurori.