Protestatarul #rezist Cristian Dide s-a făcut de râs – Jandarmeria l-a declarat ‘inapt psihologic’
Protestatarul Cristian Mihai Dide a fost declarat inapt de către Jandarmeria Capitalei la evaluarea psihologică pentru un post de muncitor necalificat, anunțul fiind făcut chiar de către manifestant.
“Jandarmeria a decis că sunt INAPT Psihologic pentru ocuparea unui post de muncitor necalificat in cadrul DGJMB (Direcția Generală de Jandarmerie a Municipiului București – n.r.)”, a transmis protestatarul, conform Mediafax.
Mihai Cristian Dide este unul dintre cei mai vocali protestatari Rezist, care a avut cele mai multe conflicte cu Jandarmeria. Dide s-a legat chiar și de gardul Guvernului – s-a urcat să protesteze într-un copac și a fost ridicat și amendat de zeci de ori. Ultima acțiune a lui Dide a avut loc la Ministerul Justitției, unde a aruncat cu vopsea roșie pe scările acestei instituții, în semn de prostest față de crima de la Mediaș, faptă comisă de un recidivist eliberat în urma recursului compensatoriu.


































