PSD se opune categoric proiectului lansat de PNL: ‘Voi ce credeţi? Această privatizare a Sănătăţii este în interesul oamenilor sau este, mai degrabă, o „afacere” de partid’

PSD a transmis, luni, că se opune ”categoric” privatizării programelor naţionale de sănătate, afirmând că mult mai puţine persoane vor avea acces gratuit la tratamente. ”Această privatizare a Sănătăţii este în interesul oamenilor sau este, mai degrabă, o «afacere» de partid a PNL?”, a transmis PSD.
”PSD se opune categoric proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate. Sănătatea este un drept constituţional garantat pentru TOŢI cetăţenii, nu doar pentru cei cu venituri mari, aşa cum vrea PNL”, au scris, luni, pe Facebook, reprezentanţii PSD.
Potrivit acestora, ”privatizarea programelor de sănătate publică înseamnă că bugetul pentru tratamentele mai scumpe sau cele de urgenţă să se împartă şi cu spitalele private”.
”Deci, în mod evident, vor rămâne mai puţini bani la spitale de stat. Altfel spus, vor fi mai puţini pacienţi care se vor putea trata GRATUIT la stat şi din ce în ce în ce mai mulţi pacienţi care vor trebui să se trateze CONTRA-COST în clinicile sau spitalele private”, au mai scris social-democraţii.
Aceştia îşi încheie postarea cu mesajul: ”Voi ce credeţi? Această privatizare a Sănătăţii este în interesul oamenilor sau este, mai degrabă, o „afacere” de partid a PNL?”.