RAT Craiova a prezentat primul tramvai modernizat
Înainte ca municipiul Craiova să achiziţioneze cele 50 de autobuze noi, RAT Craiova a arătata astăzi presei primul tramvai modernizat de angajaţii Regiei, directorul unităţii Radu Preda exprimându-şi speranţa că în acest an vor fi reabilitate toate cele 15 tramvaie.
Proiectul a început în anul 2013 iar costurile totale au fost de 40.000 de lei. „Anul acesta sperăm să le reabilităm pe toate 15 de care avem nevoie pentru o bună funcționare, iar pe linia pe care o modernizăm acum să circule doar tramvaie care să arate ca acesta. Avem sprijinul Primăriei, iar eu zic că, în limita fondurilor de care dispunem, să le dotăm și cu aer condiționat, astfel încât transportul public de călători să fie exact așa cum se numește și proiectul nostru „transport public modern și de calitate pentru cetățenii municipiului Craiova“, a spus Radu Preda.
„Este un tramvai foarte silențios ceea ce mi-a plăcut. Noi vom avea și o linie de tramvai modernizată, iar asta înseamnă că vom scăpa de zgomotul acela infernal. Arată ca un tramvai nou-nouț. Noi vom aloca mai mulți bani către RAT Craiova pentru a fi montate și sisteme de aer condiționat pentru că vom lua autobuze noi, dotate cu aer condiționat, și ar fi păcat să nu se întâmple același lucru și în cazul tramvaielor“, a declarat şi primarul Craiovei, Olguța Vasilescu.


































