Ministerul Educaţiei Naţionale a finalizat prima etapă a repartizării computerizate în unităţile de învăţământ liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova s-a clasat pe primul loc în topul liceelor din Dolj, cu cele mai mari medii de admitere.
Ministerul Educaţiei Naţionale a finalizat prima etapă a repartizării computerizate în unităţile de învăţământ liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a.
Au fost completate peste două milioane de opţiuni de înscriere în unităţi şcolare, ceea ce reprezintă, în medie, 16 opţiuni pentru fiecare elev în parte, arată datele publicate luni de minister.
Primele 5 licee cu cele mai mari medii de admitere pe ţară sunt:
1 Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti: prima medie – 10, ultima medie – 9,56
2. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti: prima medie – 10, ultima medie – 9,54
3. Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca: prima medie – 10, ultima medie – 9,52
4. Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa: prima medie – 10, ultima medie – 9,51
5. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova: prima medie – 10, ultima medie – 9,46.
Media de admitere anul acesta este media aritmetică între media de la Evaluarea Naţională (75%) şi media celor patru ani de gimnaziu (25%).
Elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională sau a căror medie de admitere este sub 5 participă şi ei la repartizarea computerizată. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, învăţământul obligatoriu este de 11 ani. Învăţământul obligatoriu presupune parcurgerea următoarelor cicluri: primar (clasa pregătitoare şi clasele I -IV), gimnazial (clasele V- VIII) şi liceal (clasele IX – X).
Pentru ca toţi elevii nerepartizaţi în prima etapă să poată fi distribuiţi în data de 24 iulie, aceştia trebuie să completeze fişele cu opţiuni în perioada 16 – 21 iulie, informează adevarul.ro.