Restricţii rutiere în centrul Craiovei
Municipiul Craiova va găzdui la acest sfârşit de săptămână ceremonia organizată cu prilejul sosirii din misiune a Batalionului 20 Infanterie ’’Dolj’’ şi încheierea misiunii Armatei României în Provincia Zabul din teatrul de operaţii Afganistan.
În acest sens, începând cu data de 17 iulie 2014 ora 17:00 până pe data de 18 iulie 2014 ora 22:00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi :
- Str. Popa Şapcă;
- Str. A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş;
- Str.Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza;
În perioada 17-18 iulie 2014, se va închide temporar şi parcarea autoturismelor pe laturile parcului ’’English Park’’. Autoturismele staţionate în această zonă, în intervalul menţionat vor fi ridicate şi relocate pe amplasamente din zone adiacente aflate în imediata apropiere.
În data de 19 iulie 2014, în intervalul orar 1800-2200, în vederea desfăşurării spectacolului „Remember Cenaclul Flacăra”, programat în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu”, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi:
• Str. A. I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. C.S. Nicolaescu Plopşor, respectiv cu str. Romul;
• Str. Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A. I. Cuza;
• Str. Popa Şapcă.
Rugăm conducătorii auto să se conformeze restricţiilor rutiere ce vor fi instituite.
Mulţumim pentru înţelegere!
Biroul de presă,
Primăria Municipiului Craiova


































