Șefa DNA nu cedează în scandalul momentului: Nu am niciun motiv să-mi dau demisia
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că nu are niciun motiv să-şi dea demisia, precizând că a respectat legea în tot ceea ce a făcut.
“Nu este vorba de Kovesi, nu este vorba de procurorul-şef al DNA, este vorba de asaltul asupra justiţiei, este vorba de festivalul inculpaţilor care vor să umilească societatea, care vor să umilească românii. Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. Am respectat legea în tot ceea ce am făcut”, a spus Kovesi într-o conferinţă de presă.
Şefa DNA a precizat, ulterior, că are de gând să-şi continue activitatea ca şi până acum, atâta timp cât nu va exista o decizie de revocare a sa din funcţie.
“Sunt în funcţia asta de patru ani, am un mandat pe care trebuie să-l duc la capăt şi dacă sunt în această funcţie, sunt pregătită pentru orice implică această funcţie. Şi până când nu va exista o decizie legală de revocarea mea sau de demiterea mea, eu îmi voi continua activitatea, împreună cu colegii mei”, a declarat Kovesi.


































