Tag Archives: marea britanie
Viorica Dăncilă, discuții cu ambasadorul UK. Ce au vorbit cei doi
Premierul Viorica Dăncilă a avut joi o întrevedere cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Andrew Noble, context în care a reiterat, din prisma Preşedinţiei Consiliului UE, interesul pentru o retragere ordonată a Marii Britanii din UE, pe baza Acordului negociat.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea a evidenţiat nivelul excelent al cooperării strategice româno-britanice, fiind trecute în revistă în acest sens angajamentele comune la securitatea şi apărarea Europei, dinamica schimburilor comerciale, legăturile sociale tot mai ample dintre cele două state, precum şi valorile şi interesele pe care se sprijină raporturile politico-diplomatice bilaterale.
Haos pe piața bancară! Lira sterlină se prăbușește dramatic
Volatilitatea lirei sterline se află la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, ceea ce arată că pentru investitori acordul referitor la perioada de tranziţie după Brexit este ca şi făcut, relatează Bloomberg, conform news.ro.
The Times, anunț ULUITOR: România blochează negocierile pe Brexit
România a blocat negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Informaţia a fost publicată de cotidianul The Times, care citează surse de la Bruxelles, informează joi dimineață Digi24.


































