„Toate pânzele sus” pentru Cupa României!
Multe persoane din fotbal au spus că partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo București este, de fapt, adevărata finală a Cupei României, întrucât în cursa pentru trofeu mai sunt Sibiul, Mediașul și Iași/Botoșani. Știința s-a impus, scor 1-0, în fața rivalilor din București, iar unicul gol al partidei a fost marcat de Nicușor Bancu (56).
Universitatea a dominat prima parte a întâlnirii din Bănie, goalkeeper-ul Penedo fiind eroul oaspeților, având nenumărate parade în fața șuturilor lui Bancu sau Mitriță. Cel din urmă a avut și ghinionul ca mingea trimisă din piciorul său să atingă de două ori bara. Prima dată a fost vorba de o lovitură liberă de la 20 de metri, în timp ce a doua oară, Mitriță a reușit o serie de driblinguri, iar execuția sa a fost respinsă de Penedo în stâlpul din stânga al porții. Partea secundă a jocului a început mai bine pentru Dinamo, însă Nicușor Bancu a spart gheața, reușind să-l învingă pe Penedo în minutul 56, după ce mijlocașul oltean a primit o pasă excelentă de la Tiago Ferreira, iar acesta l-a fentat din corp pe portarul dinamoviștilor și a marcat. Ultimele minute ale partidei au aparținut „câinilor”, însă fără o șansă clară de a marca. Universitatea Craiova este cea de-a treia echipă calificată în semifinalele Cupei României, după Gaz Metan Mediaş şi FC Hermannstadt. În ultimul meci se vor întâlni FC Botoşani şi Poli Iaşi.
“U” Craiova: Mitrovic – Popa, Kelic, Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Gustavo (Bărbuţ 78′), Băluţă, Mitriţă (A. Burlacu 55′). Antrenor: Devis Mangia.


































