Toni Greblă, prima reacție după ce a fost achitat definitiv
Toni Greblă a declarat, la scurt timp după ce a fost achitat definitiv de instanța supremă, că va analiza și va lua o decizie. Secretarul general al Guvernului a spus că dosarul i-a fost deschis pentru că trebuia și CCR să fie atenționată de persoane care „s-au crezut dumnezei” în instituții.
„Nicio decizie nu trebui luată la cald. Voi analiza cu luciditate, având în vedere și funcția pe care o exercit în prezent. Și sper să iau cea mai bună decizie – să nu mă pripesc, să fiu un om echilibrat. Din păcate, alții nu au procedat la fel cu mine”, a declarat Toni Greblă, la Antena3.
Întrebat de ce i s-a deschis acest dosar când era judecător CCR, Greblă a răspuns: „Anumiți oameni care nu mai reprezentau instituțiile în care lucrau s-au crezut dumnezei și au vrut să pună la punct toate celelalte instituții ale statului român. Rămăsese CCR neatenționată în legătură cu faptul că deciziile ar trebui luate în altă parte și conform cu interesle unora. Din acest motiv, au vrut să dea un exemplu și CCR. Iar au acum mă felicit pentru faptul că imediat mi-am dat demisia din CCR pentru a apăra Curtea și ea să poată să-și exercite responsabilitățile”.


































