Topul Forbes: Vladimir Putin, cel mai puternic om al Planetei. Care sunt ceilalți 4
Cel mai puternic om al Planetei nu mai locuieşte la Casa Albă, ci la Kremlin. Potrivit revistei Forbes, Vladimir Putin este anul acesta cel mai puternic om din lume, iar preşedintele american, Barack Obama trebuie să se mulţumească cu locul doi.
Cei care au întocmit topul îşi motivează decizia prin faptul că, liderul de la Kremlin a reuşit să îşi consolideze poziţia de lider atât în Rusia, cât şi pe scena politică internaţională. Asta în timp ce, imaginea preşedintelui american a fost grav afectată de scandalul privind spionarea comunicaţiilor, dar şi poziţia SUA în ceea ce priveşte conflictul din Siria. Pe locul al treilea al clasamentului se află liderul chinez Xi Jinping, care în martie a fost ales secretar al partidului comunist chinez. El este urmat, pe locul patru, de Papa Francisc, în timp ce cancelarul german, Angela Merkel se află pe locul cinci.


































