Tudorel Toader, atac tăios la adresa Cristinei Tarcea după eliberările pe bandă: Numai președinta ÎCCJ poate explica
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a cerut, joi, din nou, președintelui instanței supreme, Cristina Tarcea, explicații referitoare la decizia luată în Colegiul de conducere al ÎCCJ privitoare la alcătuirea completurilor de 5 judecători, decizie infirmată apoi de Curtea Constituțională, conform Mediafax.
“Eliberarea s-a decis de către instanța de judecată, suspendarea executării pedepsei pentru unii deținuți condamnați în ompleturi nelegal constituite. Instanța a procedat în acest sens pentru că așa a statuat CCR. Am convingerea că președinta ÎCCJ va putea da explicațiile, în niciun caz eu. Suspendarea exceutării pedepsei s-a dispus de către instanța de judecată în baza deciziei CCR ca urmare a nelegalității completurilor. Numai președinta ÎCCJ poate explica care au fost argumentele și contra-argumentele avute în cadrul ședinței colegiului de conducere de a nu respecta legea. Chiar nu pot eu să răspund în locul doamnei președinte”, a declarat Tudorel Toader, joi, într-o conferință de presă.


































