Primarul Capitalei Gabriela Firea, operată de urgență

Primarul General Gabriela Firea a fost supusă, în cursul nopții trecute, unei intervenții chirurgicale pentru remedierea unei afecțiuni a aparatului vezi tot »

Klaus Iohannis ‘drege busuiocul’ după gafa cu moldovenii: ‘Am spus că suntem națiuni diferite, nu popoare diferite. Sunt sigur’

Președintele Klaus Iohannis a declarat recent, referindu-se la posibilitatea unirii României cu Republica Moldova, că „atunci când ambele popoare vor hotărî că vor vezi tot »

Premierul Viorica Dăncilă pleacă în SUA

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va întreprinde o vizită în Statele Unite ale Americii în perioada 23-26 martie 2019 pentru a participa vezi tot »

Un europarlamentar PSD îl nimicește pe Iohannis: E decis să calce Constituţia în picioare, participând la acţiunile electorale ale PNL

Eurodeputatul PSD Claudia Țapardel a afirmat vineri că preşedintele Klaus Iohannis ”e decis să calce Constituţia în picioare”, pentru că vezi tot »

Liviu Dragnea a ieșit din spital – Ce a făcut liderul PSD imediat după externare

Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a declarat, pentru Mediafax, că Liviu Dragnea s-a externat din spital, deși, susține el, vezi tot »

 

Tudorel Toader, război total cu Klaus Iohannis: Vom sesiza Curtea Constituţională din nou

tudorel_toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni seară, că se va sesiza din nou Curtea Constituţională dacă preşedintele va refuza revocarea procurorului general, Augustin Lazăr. Toader spune că motivele de revicare sunt ”mai puternice, mai evidente, mai multe decât în cazul lui Kovesi”.

”Eu nu cred că cineva se mai îndoieşte de faptul că trebuie luate măsuri radicale. (…) Din păcate, tot românul a văzut aceste abuzuri care ies la suprafaţă. Ştiu şi eu că preşedintele se declară mulţumit de procurorul general. Niciunul dintre noi nu ştie căror fapte i se datorează mulţumirea preşedintelui. Cred că dânsul ar putea să răspundă, dar, sigur, nu ne va răspunde”, a declarat Tudorel Toader, luni seară, la Antena 3, întrebat despre refuzul preşedintelui de a-l revoca pe procurorul general, conform news.ro.

Ministrul Justiţiei a afirmat că, în cazul lui Augustin Lazăr, ”motivele revocării sunt mai puternice, mai evidente, mai multe decât în cazul lui Kovesi”.

”Eu cred că, în măsura în care se va decide, vom sesiza Curtea Constituţională din nou pentru că astfel de abuzuri nu pot fi lăsate să continue, nici la palierul magistraţilor, procurorilor, dar nici la nivelul celei mai înalte demnităţi în statul român, adică a preşedintelui”, a mai spus Tudorel Toader.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu va da curs cererii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr de a cărui activitate este mulţumit.

”Domnul ministru, neavând altă treabă de făcut, mi-a trimis din nou documentele pentru revocare. Nu îl voi revoca pe procurorul general”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat de ce nu va da curs cererii de revocare, Iohannis a spus: ”Am mai explicat, dar îmi face plăcere să mai spun. Sunt mulţumit de activitatea domnului procuror general, face o treabă foarte bună. Explicaţiile domnului ministru nu satisfac rigorile legii”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 27 decembrie, că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocarea din funcţie a procurorului general şi solicitările privind numirea în funcţii de conducere a alţi cinci procurori, între care Adina Florea.

Totodată, Toader a anunţat că ar putea fi sesizată şi în acest caz Curtea Constituţională.