Vâlcea: Turistă salvată de pe vârful Cozia după o operaţiune de 12 ore
O turistă de 62 de ani rămasă izolată pe vârful Cozia a fost recuperată de salvamontiştii vâlceni după o operaţiune care a durat nu mai puţin de 12 ore, a anunţat şeful serviciului, Mircea Lera, citat de Agerpres. El a spus că femeia a fost dusă la Mănăstirea Turnu. ”Operaţiunea a fost destul de dificilă dat fiind şi faptul că a fost noapte, dar şi zăpada destul de mare”, a explicat Lera. Salvamontistul a făcut un apel la turişti cerându-le ca în această săptămână să nu se aventureze pe trasee de munte. ”Se anunţă zăpezi şi avalanşe, drumurile sunt inaccesibile, iar salvarea ar fi extrem de dificilă”, a precizat Mircea Lera.
“Ne-a luat şase ore urcatul, zăpada este de peste 1, 2 m. Din fericire, turista a ascultat sfaturile noastre şi nu a părăsit cabana, situată la 1600 m. Acolo situaţia este dezastruoasă, nu există curent, toate drumurile de acces sunt blocate de zăpadă, de arbori căzuţi, iar vremea se înrăutăţeşte. Se înaintează greu. (…) Am discutat cu doamna încă de sâmbătă, când a preferat să rămână la cabană, dar acum ni s-a solicitat ajutorul. Se anunţă căderi de zăpadă pentru următoarele zile. (…) Salvamontiştii au urcat pe poteca de munte, se înaintează anevoios, pe partea nord-vestică a versantului”, declara Lera citat de Agerpres.


































