Leul se apreciază în fața euro! Francul elveţian, la cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,7231 lei/euro, în scădere cu 0,18% faţă vezi tot »

Rupere de nori în 25 de județe – Meteorologii au emis COD GALBEN de ploi torențiale

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii valabil în 25 de judeţe vezi tot »

CCR, decizie EXPLOZIVĂ după referendumul lui Iohannis: Amnistia pentru corupție NU poate fi interzisă

CCR a decis că amnistia pentru corupție nu poate fi interzisă, anunță Antena 3, astfel Constituția nu se poate modifica. vezi tot »

ROBOR, trend descendent – La cât a ajuns indicele, conform BNR

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la vezi tot »

Reacția lui Mircea Geoană la anunțul NATO: E o provocare și o oportunitate de a reprezenta interesele Alianței

Mircea Geoană a declarat că este mândru să fie desemnat în funcția de adjunct al secretarului general al NATO și vezi tot »

 

Victorie URIAȘĂ pentru Olguța Vasilescu – Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor

klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 8 iulie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii (PL-x 725/28.11.2018)”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituționalitate a CCR.

Fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, iniţiator al proiectului, a precizat că au fost foarte puţine modificări de făcut, pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări.

Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheind cu 1 septembrie 2021.

Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:
a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde și perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Potrivit prevederilor proiectului, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil. Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptați și crescuți pe o perioadă de cel puțin 13 ani.

Totodată, pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor. Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în conformitate cu legislația în vigoare, aferent lunii pentru care se face plata. În cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizaţia pentru însoţitor se acordă numai de către ultimul sistem în care aceştia au fost asiguraţi, potrivit documentului.

Potrivit expunerii de motive a documentului, proiectul va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, un impact de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58,1 miliarde de lei în 2021, iar în 2022, ar urma să aibă un impact de 81,1 miliarde de lei.