ZGONEA LA A 30-A PERECHE DE FINI
Valeriu Zgonea, Presedintele Camerei Deputatilor a fost duminica nas la nunta Deputatului P.S.D. de Constanţa, Cristina Dumitrache care şi-a unit destinul în faţa lui Dumnezeu cu George Teşeleanu, fostul consul al României la Ancona, în Italia. Logodna a avut loc în Italia, iar căsătoria civilă cu ceva timp înainte.
„Suntem emoţionaţi şi foarte fericiţi“, au spus Cristina Dumitrache şi George Teşeleanu la ieşirea din biserică şi au promis că fiecare va respecta cuvântul celuilalt. „A fost emoţionant şi frumos. Am încercat să distribuim emoţiile. A ieşit mai bine decât ne aşteptam. Eu nu m-am visat mireasă, dar a ieşit mai bine decât speram. M-am simţit extraordinar, emoţionată, ce-i drept, dar foarte fericită“, a declarat Cristina Dumitrache pentru observator.ro.
La rândul său, naşul, Valeriu Zgonea, a spus că are 30 de perechi de fini, dar că ceremonia mirilor de la Constanţa a fost specială, mai ales că o cunoaşte pe Cristina de când era copil. „Le-am urat să aibă grijă de ei, să se iubească şi să se respecte; acesta este sfatul meu pentru Cristina Dumitrache şi George Teşeleanu. Este prima cununie religioasă romano-catolică şi este deosebită. Cei doi preoţi au fost deosebiţi, au spus slujba şi în italiană şi în română. Este un pas important. Le-am promis că o să fiu întotdeauna, şi la bine, şi la greu, lângă amândoi. O ştiu (Cristina Dumitrache – n.r.) de când era mică şi pentru mine este o plăcere să le fiu naş“, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.


































