Deficitul „redus”: adevărul din spatele unei victorii fabricate

Guvernul își revendică o mare victorie: reducerea deficitului bugetar. Pe hârtie, cifrele arată mai bine. În realitate, însă, această „performanță” vezi tot »

Trump își pierde răbdarea și dă Iranului un nou ultimatum: „48 de ore până când iadul se va abate asupra lor”

Președintele american Donald Trump a emis sâmbătă un nou ultimatum de 48 de ore pentru Iran și a avertizat că vezi tot »

DIICOT: Un bărbat care lucra la campania electorală a lui Nicușor Dan, implicat în falsificarea celebrelor poze ale președintelui cu Coldea și Ponta, publicate de Lasconi

Un bărbat care a lucrat la campania electorală a lui Nicușor Dan este implicat tocmai în falsificarea pozelor în care vezi tot »

Aroganța strategică și iluzia superiorității: cazul Iranului

Există o regulă simplă în geopolitică: marile puteri nu eșuează pentru că sunt slabe, ci pentru că își înțeleg greșit vezi tot »

Deficitul scade pe hârtie. În realitate, statul cheltuie mai mult, iar contribuabilii plătesc nota

Guvernul prezintă proiectul de buget pentru 2026 drept un pas important spre „consolidarea fiscală” și reducerea deficitului bugetar. Mesajul oficial vezi tot »

 

Primarul Craiovei s-a întâlnit cu conducerea FORD ROMÂNIA

2-7

Primarul Craiovei, Lia-Olguța Vasilescu, a avut vineri, la sediul instituției, o întrevedere cu conducerea Ford România, pentru a puncta împreună planurile de colaborare, pentru anul în curs, dintre administrația locală și compania americană.

La întâlnire au participat Ian Pearson, președintele în funcție, dar și Josephine Payne, cea care va conduce, începând cu 1 aprilie 2021, operațiunile de producție ale Ford România.

Temele abordate au fost legate de implicarea în lupta împotriva pandemiei, stadiul proiectelor de infrastructură de alimentare verde din municipiul Craiova, continuarea parteneriatelor dintre administrația locală, mediul academic și companie, dar și oportunitatea unei abordări comune în ceea ce privește finanțarea din fonduri europene a proiectului Craiova – Lugoj și Craiova – Calafat.

“Compania Ford este un partener important al administrației locale, iar subiectele discutate vor aduce beneficii comunității noastre, nu doar celor care lucrează în fabrică sau tranzitează zona. Unul dintre acestea a fost legat de disponibilitatea exprimată de conducerea fabricii de a susține autoritățile locale în contextul programului de vaccinare, sens în care au fost discutate mai multe propuneri, care necesită documentare suplimentară. Așa cum se știe, este o provocare pentru noi, cei din administrația locală, să asigurăm, de exemplu, resursa umană în centrele de vaccinare. Medicii și asistenții medicali din rețeaua Primăriei Craiova sunt, de un an de zile, pe baricade, fără posibilitatea de a-și lua concedii, iar orice demers de a veni în sprijinul activității din centrele de vaccinare este binevenit”, a declarat primarul Lia-Olguța Vasilescu.  

Un alt subiect important de discuție a fost cel legat de proiectele de infrastructură de alimentare verde din municipiul Craiova, având în vedere că există o tendință la nivel global de a crește numărul mașinilor care protejează mediul.

“Fiind singurul oraș din România care are o strategie Green City și printre puținele din lume, am transmis conducerii Ford oportunitatea abordării în comun a proiectelor de tip Green City, dar și intenția noastră de a contribui la scăderea emisiilor de CO2, punând comunității la dispoziție un număr cât mai mare de stații de încărcare electrică. În Craiova, sunt deja amplasate 6 stații de încărcare rapidă pentru autobuze și alte 2 stații de încărcare rapidă, respectiv, 244 de încărcare electrică normală pentru autoturisme. Avem și alte proiecte depuse pentru finanțare pe programul de infrastructură de alimentare verde, iar parcul auto al regiei de transport local va crește, în curând, cu 46 de autobuze electrice”, a menționat primarul Craiovei.

În cadrul întâlnirii, s-au mai stabilit pașii concreți pentru a găsi cele mai bune soluții de fluidizare a traficului din zona fabricii, continuarea parteneriatului dintre administrația locală, mediul academic și companie, dar și conjugarea eforturilor comune, astfel încât drumul expres Craiova – Lugoj să devină realitate.