Aeroport Craiova anunță creșterea numărului de curse aeriene operate pe ruta Craiova – Milano
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, anunţă lansarea procedurilor legale pentru mărirea numărului de curse aeriene operate pe ruta Craiova – Milano, frecvenţa acestora urmând să crească astfel de la două zboruri în fiecare săptămână, atâtea câte sunt în prezent, la patru.
„Numărul solicitărilor de a zbura pe această rută ne-a depășit așteptările. De la lansarea cursei Craiova – Milano am primit foarte multe cereri, astfel încât cele două zboruri, operate de Wizz Air în fiecare luni și vineri, nu acoperă toate aceste solicitări. Practic, se zboară cu casa închisă. Am hotărât, de comun acord cu managementul Aeroportului Craiova, să venim în întâmpinarea pasagerilor și să mărim frecvența zborurilor de la două la patru curse săptămânal.
Luăm această decizie cu toată convingerea, dar și cu bucuria că atingem unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus atunci când am demarat proiectul reabilitării şi modernizării Aeroportului, anume creşterea conexiunilor directe între Craiova şi principalele oraşe ale spaţiului comunitar. Numai cine nu a fost într-o zi de luni sau de vineri în Aeroportul Craiova nu poate realiza dimensiunea pe care a căpătat-o astăzi aeroportul. În 2005, atunci când practic am început să gândim serios un proiect de punere în valoare a acestui obiectiv, Aeroportul Craiova număra puțin peste 250 de pasageri într-un singur an. Acum, avem aproape 600 de călători într-o singură zi în care sunt programate zboruri.
În decembrie 2012, alături de premierul Victor Ponta şi de membrii Cabinetului pe care îl conduce, inauguram Aeroportul Craiova, obiectiv care, în ultimii ani, a fost în atenția noastră, a Consiliului Județean Dolj. Iată că, în mai puțin de un an, am reușit să lansăm rute noi către destinații precum Milano şi Londra, dar și să reluăm zborurile directe către Roma. La sfârșitul acestui an, vom avea săptămânal nouă curse către aceste trei metropole europene. La acestea se adaugă alte trei noi rute către destinații europene de top – Barcelona, Dortmund și Bologna, care vor fi operaționale din 2014”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
































