Quintus: Unitatea USL mai importantă decât candidatura lui Antonescu
Fostul președinte al PNL Mircea Ionescu Quintus face un apel la liderii USL și în special la președintele Crin Antonescu să lase interesele personale deoparte și să aibă în vedere interesul național. El susține în cadrul unui interviu pentru stiripesurse.ro că e mai importantă soarta statului și felul cum este guvernată decât eventuala candidatură a Lui Crin Antonescu la funcția supremă în stat.
“Nu numai ce cred eu, pentru că eu ca vechi liberal și ca om care ține la țara asta și la stabilitatea ei, nu pot să mă gândesc la ruperea USL.. Deși USL-ul a însemnat o construcție destul de greu de împlinit, dar s-a împlinit, încât eu și știu foarte bine și atitudinea, îmi permit să spun chiar a președintelui cu care am niște relații destul de bune și al conducerii, nimeni din partidul nostru nu gândește și nu dorește să se rupă USL-ul, asta o pot spune cu siguranță.
Toată problema asta a noastră nu este ca neaparat să-l împingem neaparat pe Crin Antonescu în fruntea statului. Dacă el va avea la momentul respectiv o adeziune suficientă cu sau fără susținerea USL-ului va fi o altă problemă, dar nu periclitarea candidaturii lui poate să ducă la ruperea USL-ului. Nu asta e problema importantă. Important e acuma ca țara să fie guvernată bine așa cum a fost guvernată până acum, bine – cât s-a putut de bine.” a declatat fostul presedinte PNL, într-un interviu acordat stiripesurse.ro.


































