Plumb: USD va continua obiectivul USL de a destructura regimul Băsescu
Vicepreşedintele PSD, Rovana Plumb, a declarat că unul dintre obiectivele principale ale USL a fost “destructurarea regimului Băsescu”, obiectiv pe care Uniunea Social Democrată se angajează să-l ducă la bun sfârşit. Aceasta reaminteşte, potrivit unui comunicat de presă faptul că premierul Victor Ponta a susţinut proiectul USL.
“Premierul Victor Ponta a făcut tot ce se putea omeneşte pentru a continua proiectul USL, însă domnul Crin Antonescu a făcut tot posibilul să părăsească Uniunea. Din nefericire, plecarea domnului Antonescu şi a PNL este prematură pentru că USL nu şi-a dus la îndeplinire principalul obiectiv asumat în 2012, şi anume destructurarea regimului Băsescu. De aceea, Uniunea Social Democrată va continua această luptă şi îşi va asuma în continuare guvernarea. Suntem încrezători că tot ce am realizat în USL şi ce a făcut USL a fost spre binele românilor şi de aceea vom duce mai departe guvernarea şi vom atinge obiectivele pentru care am fost votaţi de români”, a precizat aceasta citată de Agerpres.
Totodată, Rovana Plumb a dat asigurări românilor că activitatea Executivului se desfăşoară în ritm firesc. “Asigur românii de faptul că Guvernul continuă să funcţioneze normal. La Ministerul Mediului ne concentrăm mai departe pe procesul de absorbţie a fondurilor europene, care sunt principalul motor de susţinere financiară a dezvoltării României şi bunăstării românilor”, a mai spus Rovana Plumb.


































