MEHEDINTI / VIDEO ȘOCANT – Mâncat de viu de șobolani
Un bărbat supraponderal din localitatea mehedinţeană Costeşti a murit după ce a fost adus în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin cu multiple muşcături de şobolan pe suprafaţa corpului. Echipa de intervenţie de la SMURD din cadrul ISU „Drobeta” a rămas încremenită atunci când l-au ridicat pe bărbat să-l pună pe targă: în aşternut se aflau o mulţime de şobolani.
„Seara trecută pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta au intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă şi transportarea la unitatea de primiri urgenţe a unei persoane în vârstă de 56 de ani. Persoana respectivă a fost găsită singură în locuinţă, prezenta insuficienţă respiratorie, cangrenă la membrele inferioare, dar şi prolaps genital. I s-au acordat îngrijiri de urgenţă de către echipajul SMURD şi a fost transportată de urgenţă la unitatea primiri urgenţe”, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.
Constantin Boieţ, în vârstă de 56 de ani, cântărea aproximativ 250 de kilograme şi din anul 2006 erea imobilizat la pat. Din spusele unei rude care miercuri după-amiază a ajuns la spital pentru a se interesa de starea de sănătate a acestuia, bărbatul a rămas singur din luna noiembrie, când fiul său s-a dus la puşcărie. Din mila vecinilor mai primea câte o farfurie de mâncare, dar de curăţenie nu s-a ocupat nimeni. mhalert.ro


































