Tânăra de etnie romă din Craiova care studiază la Sorbona, consilier onorific al premierului Ponta
Tânăra de etnie romă s-a născut în anul 1990 la Craiova, iar 9 ani mai târziu a plecat în Franţa în porbagajul unei maşini alături de alţi copii. Anina Ciuciu a ajuns în Franţa, la Bourg-en-Bresse, împreună cu părinţii şi surorile ei. În drumul său, familia tinerei care studiază Dreptul la Sorbona a fost expulzată din Ungaria.
Părinţii fetei nu au renunţat la ideea de a ajunge în Franţa, iar cea de-a doua încercare s-a sfârşit la Casilino, cea mai mare tabără de romi din Europa, aflată la periferia Romei, în Italia. Tânăra a locuit un an şi jumătate în condiţii greu de imaginat, iar pentru a putea câştiga un ban a fost nevoită să meargă la cerşit.


































