Călin Popescu-Tăriceanu: Am acceptat să candidez la șefia Senatului.
”Am avut o discuție cu liderii PSD, UNPR, UDMR, PC, care a avut drept subiect candidatura mea la președinția Senatului. Vă pot spune că am acceptat această propunere care mă onorează. Am convingerea că această propunere ne va da posibilitatea să mergem înainte cu proiectul USL cu care ne-am angajat în fața cetățenilor, de la care am primit o majoritate zdrobitoare la ultimele alegeri parlamentare. În acest fel sper să pot să îmi aduc o contribuție importantă, consistentă, să le apărăm interesele lor, dar și angajamentele luate în cadrul USL să le ducem la îndeplinire”, a spus Tăriceanu, după întâlnirea cu liderii PSD, UNPR și PC.
Tăriceanu și-a exprimat speranța că unii dintre foștii săi colegi din PNL vor vota pentru susținerea sa la conducerea Senatului.
“Mă aștept la un vot de susținere din partea unora dintre foștii mei colegi. Voi fi bucuros dacă unii dintre foștii colegi vor avea posibilitatea să îmi dea votul lor, e un lucru foarte important”, a mai spus Tăriceanu citat de Agerpres. El a ținut să adauge că în momentul de față calitatea sa este aceea de senator independent, motiv pentru care nu a dorit să comenteze faptul că unele voci din rândul social-democraților nu au fost favorabile candidaturii sale la șefia Senatului.


































